Părinţii îşi pot lua zile #libere pentru supravegherea copiilor şi în perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar. Este decizia luată astăzi de Camera Deputaților, pe baza amendamentelor inițiate de PSD.
Astfel, se acordă zile libere unuia dintre părinţi pentru supravegherea copiilor, în situaţia suspendării cursurilor sau închiderii temporare a unităţilor de învăţământ unde aceştia sunt înscrişi, ca urmare a condiţiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situaţii extreme decretate astfel de către autorităţile competente cu atribuţii în domeniu.
Prin excepţie, în anul 2020, aceste prevederi se aplică şi pe perioada imediat următoare încetării stării de urgenţă, până la încheierea anului şcolar, precizează grupul social-democrat, într-un comunicat.
Și acest proiect se alătură celor aflate deja pe masa președintelui Iohannis pentru promulgare.
Comenteaza cu profilul facebook