Sancţionarea lui Ludovic Orban, discutată în ședința de azi a conducerii PNL. Se încearcă și deblocarea negocierilor pentru formarea unui nou Guvern

Sancţionarea lui Ludovic Orban, discutată în ședința de azi a conducerii PNL
Sancţionarea lui Ludovic Orban, discutată în ședința de azi a conducerii PNL

Biroul Executiv al PNL se reuneşte, vineri, pe agenda discuţiilor aflându-se sancţionarea fostului preşedinte Ludovic Orban, după atacurile la preşedintele Klaus Iohannis şi la conducerea partidului, precum şi despre negocierile pentru formarea unei noi majorităţi în Parlament, cu PSD şi UDMR, care s-au blocat la stabilirea propunerii de premier cu care se va merge la Cotroceni. Pentru excluderea din partid a lui Orban, BEx-ul poate face o propunere, însă decizia, potrivit Statutului PNL, o ia Consiliul Naţional. Acelaşi for ia decizia în privinţa premierului PNL.

Preşedintele PNL, Florin Cîţu a declarat, miercuri, că în şedinţa conducerii PNL se va discuta despre atacurile din ultima vreme ale lui Ludovic Orban la adresa preşedintelui României şi a preşedintelui PNL.

Ludovic Orban a participat la ultima şedinţă a Biroului Permanent Naţional, care a avut loc la Vila Lac şi în care s-a decis începerea oficială a negocierilor cu PSD pentru formarea Guvernului, el arătând că nu este de acord cu o înţelegere cu social-democraţii. 

”E o ruşine pentru conducerea PNL simplul fapt că a angajat discuţii cu PSD, în loc să facă ceea ce aşteptau românii de la noi şi anume să refacem coaliţia de centru-dreapta”, spunea Orban.

Orban afirma, atunci, că, dacă se face o alianţă de guvernare cu PSD, drumurile noastre se vor despărţi”, referitor la plecarea sa din partid. În şedinţă, mai mulţi lideri PNL au cerut excluderea din partid a lui Ludovic Orban, iar preşedintele partidului, Florin Cîţu, a susţinut această propunere.

Predarea PNL-ului în braţele PSD-ului

Raluca Turcan afirma că va vota pentru excluderea lui Ludovic Orban din PNL, deşi este o decizie pe care o ia “cu mare greutate”.

“În mod normal, ar trebui să-şi dea singur demisia, aşa ar fi un gest de onoare”. “Pe fond, matematic, Ludovic Orban semnează decizia de predare a PNL-ului în braţele PSD-ului, pentru că asta face: când te lasă fără majoritate parlamentară sau te ameninţă şi foloseşte în detrimentul actului de guvernare numărul de parlamentari pe care îl are, e ca şi cum te direcţionează spre PSD”, a spus Turcan. 

”Cât de neruşinat să fii? Cât de mincinos să fii, cât de lipsit de respect faţă de oameni, să le insulţi inteligenţa cu astfel de afirmaţii. Eu m-am dezafiliat din Grupul Parlamentar PNL în semn de protest tocmai pentru deschiderea negocierilor cu PSD”, a spus Orban la Realitatea Plus, în replică la afirmaţiile Ralucăi Turcan.

Premierul, marea problemă a viitoarei construcţii PNL-PSD-UDMR

O altă discuţie pe care o vor avea liberalii se referă la stadiul negocierilor cu cei de la PSD, pentru formarea Guvernului, care s-au desfăşurat pe tot parcursul săptămânii. PNL şi PSD mai au câteva elemente unde nu au ajuns la un consens, pe tema majorărilor de venituri, cota unică, reforma justiţiei, decizia urmând să fie luată la nivel politic, şi nu la nivelul tehnic al echipelor de negociere.

Numele premierului cu care cele trei partide vor merge la consultările de la Palatul Cotroceni este marea problemă, în acest moment, pentru că atât PNL cât şi PSD doresc să îşi impună propriul premier. 

S-a discutat inclusiv despre varianta unei rotaţii a premierilor celor trei partide, pe o perioadă de doi ani, însă această variantă nu a fost încă validată de forul de conducere al PNL. 

Cel mai probabil, partidele vor ajunge la o mediere cu preşedintele Klaus Iohannis pentru stabilirea numelui premierului, înainte de consultările care vor avea loc cel mai probabil la începutul săptămânii viitoare.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

ludovic orbannegocieri guvernnoul premiersanctionare ludovic orban
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes