Schimbare MAJORĂ în strategia de vaccinare. Propunerea ministrului Voiculescu, după tragedia de la Matei Balș

Schimbare MAJORĂ în strategia de vaccinare. Propunerea ministrului Voiculescu, după tragedia de la Matei Balș
Schimbare MAJORĂ în strategia de vaccinare. Propunerea ministrului Voiculescu, după tragedia de la Matei Balș

Vlad Voiculescu, ministrul Sănătăţii, a declarat sâmbătă seară, la începutul unei conferinţe de presă, că sistemul sanitar are păcate vechi, de cel puţin 30 de ani. El a anunţat că marţi va fi finalizat un raport care să constate măsurile luate după controalele din noiembrie 2020.

Ministrul a constatat că există o ”ruptură” de informare între spitale şi pacienţi. Vlad Voiculescu a anunţat şi că se va institui un fond naţional pentru siguranţa pacienţilor în spitale, la incendiu, la cutremur şi în cazul infecţiilor nosocomiale.

De asemenea, toate locurile care vor fi deschise în platforma de programare în perioada următoare vor fi alocate exclusiv persoanelor vârstnice, celor cu boli cronice, persoanelor cu handicap sau celor care locuiesc cu aceste persoane, măsura fiind decisă în urma analizelor care arată că cea mai mare mortalitate în rândul persoanelor cu COVID-19 a fost înregistrată la aceste categorii de persoane.

”Am propus premierului şi avem acceptul dânsului ca în perioada următoare pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia.

Avem nevoie de fiecare spaţiu disponibil şi avem nevoie să ne asigurăm că mai puţini oameni trebuie să fie internaţi. Am verificat din nou statisticile şi vedem că 85% din decese sunt înregistrate la persoane peste 60 de ani. Vedem de asemenea că 95,1% din decese sunt înregistrate la persoane care aveau deja boli cronice. Acesta este motivul pentru care am propus premierului şi avem acceptul dânsului ca în perioada următoare pentru toate locurile care se deschid în platforma de programare pentru vaccinare eligibili să fie doar vârstnicii, cei cu boli cronice, cei cu handicap, respectiv cei care îi îngrijesc sau locuiesc cu aceştia.

Repet, pe perioada lunii februarie toate locurile care vor fi scoase vor fi oferite în platforma de programare, vor merge către aceştia, nu către alte persoane”, a declarat Voiculescu.

Ministrul a precizat că cei care au fost programaţi sau reprogramaţi rămân în sistem, în schimb pe parcursul lunii februarie noile programări se vor face doar la categoriile menţionate.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cine se poate programa programare vaccinare schimbare programare
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes