Scurt tratat de marketing electoral sau Cum să ai eficiență maximă cu investiții minime

21.08.2020
23:36

Circulă în virtual în ultimul timp o postare cu un afiș electoral al unui domn candidat pentru un post prin Covasna, în Întorsura Buzăului mai precis.

Opinie de Gabriela Ibens, Antwerpen

Domnul Strîmbeanu participă la campanie având sloganul electoral “Îndreptăm Întorsura”. Nu fac referire aici la hăhăiala generală pe care omul, pe nedrept zic eu, și-a luat-o pentru faptul că a apelat la acest joc de cuvinte, ci la reacția stupefiantă a majorității participanților la dialog in legatură cu alegerea foto făcută pentru afișul electoral.

Omul pur și simplu a ales să fie “basic”, să nu încerce să pară mai mult decât este, să nu apeleze le “trick.uri” de imagine pozând într-un fin intelectual, pe scurt, omul A ALES SĂ FIE EL ÎNSUȘÎ!

Drept fotografie pentru afișul electoral nu are nici mai mult nici mai puțin decât un selfie, probabil unul dintre cele căteva pe care și le-a făcut pentru această ocazie, un selfie decent, aratând un om normal într-o pozitie banală! Eh, de aici să te ții chirăieli, râsete și apropouri, de unde încep să cred că spiritul estetic al românului nu e absent, nuuuu, nici vorbă! E doar puțin adormit, dar ca balaurul din poveste s-a trezit exact în momentul cheie in care trebuia să dovedeasca că prințesa îi e de facto destinată!

Discuția a inceput în mediul profi, al creatorilor de content vizual și, privind din punctul lor de vedere, prin acest sacrilegiu, practic omul i-a anihilat profesional. Brusc utilitatea lor a dispărut, la fel cum de altfel s-a întâmplat și cu cei treizeci de ani de educație estetico-electorală.

Cum adică să pui tu pe ziduri un afiș pe care scrie STRÎMBEANU ÎNDREAPTĂ ÎNTORSURA deasupra unui selfie îndoielnic?… și au început părerile și presupunerile…

Că ce față de looser are, că se vede după figură ca e un coate goale, că “Duamne fer’! Io n-aș vota așa ceva o mie de ani!” Și iar am devenit înțelepți și iar am devenit priceputi și iar deodată totul ne era clar și ne puteam da cu părerea în legătură cu orice! Ce mai, ne-am dat seama toți că suntem absolvenți de cel puțin Grafică Publicitară dacă nu chiar gata, gata de a deveni șefi de campanie electorală.

Băi oameni buni, unul nu și-a pus problema că omul ăla știe exact ce face, că știe exact cărui public se adresează, că știe exact că o investitie mai mare nu i-ar aduce nici mai multă notorietate, nici mai multă credibilitate și, logic, nici mai mulți electori! Omul ăla știe exact că va fi votat de mă-sa, de cei doi verișori care nu au emigrat încă, de unchiul Costel care îi e dator de la botezul fetei când n-a cinstit masa decât cu 200 de lei, dar a promis că se revanșează… și probabil de nevastă-sa, și aia dacă e în toane bune!

E ciudat cum deodată toți aterizăm în citatin, uitând că de fapt structura noastră organizațională e cam aceeași de pe vremea când vânam viezurii blănoși prin codri, cea a unui sat mai măricel în care fiecare știe absolut totul despre fiecare, în care fiecare are un cumătru care îl poate rezolva cu orice, dar în care se cheltuiesc averi pe încercări de a părea “CINEVA”. Câți dintre noi nu știm cazuri in care se stoarce ultimul ban din casă pentru o mașină, doar pentru a schimba statusul familiei din “așa și așa” în “ nu mai pot de bine!”? Câți dintre noi nu am ascuns în spatele unor haine frumoase și a unui zâmbet impecabil, un suflet zdrobit sub un nod de lacrimi ?

La ce ar fi folosit dacă omul poza, așa cum am văzut că dă bine la candidații cu oareșce pretenții intelectuale, cu un monitor în față? Tanti Lenuța oricum nu face nici o diferență intre monitor și cuptor cu microunde! La ce ar fi folosit dacă omul ar fi scris pe afiș că va transforma umilul orășel în Las Vegas? Vor fi trei becuri în loc de două câte sunt acum în fața Primariei? Mamaie știe exact cât e de vrednic nepot-su, vecinul Pamfil îl cunoaște că doar ultima oară au băut împreună nu mai departe de aseară, iar nevastă-sa oricum nu e sigură că-l votează după năzbâtia aia din noaptea de Sânt Ilie!

Omul nu a făcut altceva decât să ne ofere o lecție pe cât de practică pe atât de neașteptată de marketing electoral. Investiție minimă cu eficiență maximă, nu asta e definiția unui business de succes? Target atins!

CÂINII LATRĂ, CARAVANA TRECE!

Dar până la urmă ceea ce uităm cu toții este că încă trăim în epoca în care disputa electorală are nivelul unei hârjoane după ploaie pe maidanul plin de glod din spatele școlii, iar educația electorală se rezumă la ceea ce ne spune popa să alegem după împărtășania de duminică, așa că domnule Strîmbeanu, v-am fi recunoscători dacă înainte de a îndrepta Întorsura poate reușiți să îndepărtați ignoranța! Succes!

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

gabriela ibensindreptam intorsuraintorsura buzaului candidatmarketing electoralscurt tratat de marketing electoralstrimbeanu indreapta intorsura
Gabriela Ibens
Gabriela Ibens este contributor pe site-ul stiripescurt.ro, romancă stabilită în Antwerpen, Belgia.

Alte stiri de interes