Se îngroașă gluma: Ministrul Sănătății anunță 20.000 de cazuri pe zi și noi spitale exclusiv COVID-19

Cseke Attila, ministrul interimar al sănătății, a afirmat, la un post Tv, miercuri, că în perioada 15 – 20 octombrie s-ar putea înregistra 20.000 de cazuri de COVID-19 pe zi. Ministrul a anunțat că unele spitale vor fi folosite exclusiv pentru pacienții cu COVID-19, iar altele își vor reduce activitatea pentru alte afecțiuni, tocmai pentru a face loc pacienților cu COVID.

Atfel, de joi, spitalul Malaxa și spitalul Sfântul Ioan din București vor fi transformate, prin ordin de ministru, în spitale exclusiv Covid, iar săptămâna viitoare urmează și alte spitale.

„Am cerut prefecților un plan de reducere treptată a activității pentru alte afecțiuni. Se pot face anumire prioritizări, sunt lucruri care pot fi amânate, pentru a putea face loc paturilor ATI pentru pacienții Covid. Nu ne-am dorit acest lucru, nu cred că vom ajunge la situația din anul trecut, dar aici e nevoie și de ajutorul managerilor de spitale”, a declarat ministrul, miercuri seara, la Digi 24.

Potrivit ministrului Attila, cel mai mare număr de paturi ATI ocupate de pacienții cu COVID-19 a fost 1612, iar în valul 4 acest nivel ar putea fi depășit:

„S-ar putea ca acest număr să nu fie de ajuns. Ne așteaptă 2, 3 săptămâni de foc. Eu nu vreau să aud chestiuni de patriotism local. Și eu sunt patriot local și îmi place județul de unde provin. Nu putem să refuzăm un pacient pentru că vine dintr-un alt județ. Aici trebuie să dam dovadă de solidaritate, toți. Dacă putem să îl ajutam pe celăltalt, s-ar putea ca azi să ajut eu un alt județ și a doua zi să mă ajute el cu un pat liber”, a mai explicat ministrul interimar al Sănătății.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cazuri de covid pe zicovid romaniaCseke Attilaministrul sanatatii
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes