Se scumpește transportul în comun în Iași, cu până la 40 de procente. Calitatea însă…

Se scumpește transportul în comun în Iași, cu până la 40 de procente. Calitatea însă...
Se scumpește transportul în comun în Iași, cu până la 40 de procente. Calitatea însă...

Preţul biletelor şi al abonamentelor de călătorie pentru mijloacele de transport în comun creşte, la Iaşi, începând de la 1 iunie, edilul Mihai Chirica explicând că decizia este necesară pe fondul creşterii preţurilor la energie electrică şi la carburanţi.

Consilierii locali ieşeni au aprobat, luni, noile tarife pentru biletele şi abonamentele de călătorie percepute de Compania de Transport Public din Iaşi. Astfel, un bilet de călătorie se scumpeşte din luna iunie cu 20 la sută, de la 2,5 lei la trei lei, în timp ce preţul abonamentelor creşte cu aproape 40 la sută.

În zona metropolitană, costul unui bilet cu o călătorie va fi de patru lei.

Edilul Mihai Chirica a precizat că aceste majorări acoperă doar o parte din cheltuielile companiei locale de transport şi că diferenţa va fi suportată din bugetul local.

Potrivit lui Chirica, rămân în vigoare gratuităţile pentru elevi şi studenţi, în timp ce angajaţii din învăţământ vor achita jumătate din preţul unei călătorii sau din abonamentul lunar.

“Majorarea tarifelor este motivată de creşterea exponenţială a costurilor. Mă refer la preţul la energie şi combustibili, dar şi la costurile cu majorarea salariilor din cadrul companiei”, a afirmat primarul Mihai Chirica.

Calitatea însă…

Consilierii USR au votat împotriva scumpirii tarifelor, liderul de grup Răzvan Timofciuc explicând că înainte de creşterea tarifelor municipalitatea ar fi trebuit să facă un transport atractiv în municipiul Iaşi.

Au scumpit biletele, dar calitatea lasă de dorit. Vrem bandă unică de transport în Iaşi, cerem confort pentru călători, dar şi ritmicitate pentru tramvaie şi autobuze. Abia apoi putem lua în calcul şi majorările la bilete. În plus, la Compania de Transport este în desfăşurare un audit. Ar fi trebuit să avem întâi rezultatul auditului, apoi să decidem ce facem cu tarifele”, a declarat consilierul USR Răzvan Timofciuc.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

pret bilete autobuz iasi pret bilete tramvai iasi transport in comun iasi transport public iasi
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes