stiripescurt.ro
RECOMANDATESanatate

Secretar de stat în Ministerul Educaţiei: Nu se pune problema unei testări în masă a elevilor pentru consumul de droguri

Secretarul de stat în cadrul Ministerului Educaţiei, Sorin Ion, a declarat, luni seară, că elevii nu vor fi testaţi în masă în şcoli pentru consumul de droguri, ci o comisie va fi cea care va decide dacă un elev va fi testat sau nu, însă cu acordul părinţilor acestuia sau cu acordul lui, dacă este major. Un plan naţional de acţiune, în care sunt implicate mai multe ministere, va fi stabilit în privinţa testării şi monitărizării elevilor în ceea ce priveşte consumul de droguri.

”Planul comun de acţiune se realizează la începutul fiecărui an şcolar, dar ceea ce este nou în acest an este că acest plan extinde partenerii care sunt implicaţi. Ceea ce vom face prin elaborarea acestui plan este să stabilim cadrul normativ şi procedural care este necesar pentru testarea antidrog, pentru că ştim cu toţii că aceasta este tema zilei, testarea antidrog în şcoli. Nu o să stabilim printr-un plan naţional care în cele din urmă este un acord de parteneriat între ministere, ci printr-un act normativ”, a declarat Sorin Ion, luni seară, la Medika TV.

Sorin Ion a explicat că testarea se va face în condiţii de confidenţialitate.

”Vorbim despre o eventuală testare în condiţii de confidenţialitate, în condiţii de acord al părinţilor elevilor minori sau acordul elevului major pentru că la acest moment nu cred că se pune problema unei testări forţate. Asta este exclus. Suntem la început de drum cu discuţia despre testările în şcoli. Nu va fi reglementată prin Planul naţional comun de acţiune, ci prin acte normative cum ar fi ordin comun al ministerelor implicate”, a mai declarat Sorin Ion.

Potrivit acestuia, ”este important este că suntem conştienţi de gravitatea lucrurilor, nu încercăm să ascundem o problemă evidentă şi suntem decişi, toate instituţiile implicate, să contribuim la ameliorarea problemei”.

”Eu nu ştiu, nu aş vrea să fiu fantezist şi să spun rezolvarea totală a acestei probleme, dar pentru diminuarea şi monitorizarea acestei probleme cu siguranţă că putem contribui cu toţii”, a mai precizat secretarul de stat.

De asemenea, Sorin Ion a subliniat că a fost stabilită o procedură pentru cadrele didactice privind acţiunea lor în cazuri de violenţă în şcoli.

”Ar mai fi de spus că în aceste zile am aprobat la Ministerul Educaţiei o procedură de lucru a unităţilor de învăţământ în cazuri de violenţă şi când spun violenţă mă refer la toate tipurile de violenţă, că e violenţă cauzată de droguri, că este bullying, că e violenţă fizică sau psihică sau indiferent de tipul acesteia şi am stabilit proceduri clare, ce face profesorul diriginte, ce face directorul şcolii, ce fac partenerii în această situaţie”, a explicat Ion.

Întrebat dacă vor fi testaţi toţi copii, în şcoli, pentru consumul de droguri, secretarul de stat a explicat că nu se va face o testare în masă.

”Sunt idei diferite. Discutăm de o eventuală testare în cadrul unor manifestări vizibile a comportamentelor specifice consumului de droguri. Nu se pune problema unei testări în masă. Ştim cu toţii prin ce am trecut în perioada Covid cu testarea pentru copii, ştim şi rezistenţa din partea sistemului şi nu ne propunem să facem aşa ceva. La acest moment e o idee de lucru pe masa ministerelor implicate”, a mai afirma Sorin Ion.

Întrebat, de asemenea, cine va stabili ce elev va fi testat, Sorin Ion a răspuns că decizia va fi luată colectiv.

”La nivelul fiecărei unităţi de învăţământ există o comisie pentru prevenirea violenţei. Această comisie va fi extinsă şi se vor constitui grupuri de lucru cu actori din toate zonele de interes astfel încât o astfel de decizie să o ia o persoană,  să stabilească dirigintele sau profesorul că vrea să fie testat elevul X. Aceasta trebuie să fie o decizie colectivă”, a mai explicat Sorin Ion.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Convenția Anti-Mită a Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) este în vigoare în România, începând cu 22 septembrie. Ciucă: ”Aderarea României la Convenția Anti-mită va crește reputația companiilor românești”

Mihnea Tudor

VIDEO Guvernul Ciolacu și-a asumat răspunderea pe legea privind noile măsuri fiscale. ”Un pachet de măsuri care să reducă risipa bugetară”, susține premierul. Doar 3 zile pentru o moțiune de cenzură

Mihnea Tudor

Scandal în coaliţie, după apariţia unui amendament care practic ”naţionalizează” Pilonul 2 de Pensii

Felix Bradu

Proiectul privind măsurile fiscale, APROBAT de Guvernul Ciolacu. Salariul minim, crescut la 3.300 lei, prin hotărâre de Guvern separată

Mihnea Tudor

Guvernul se reuneşte în şedinţă pentru finalizarea pachetului privind măsurile fiscale. Miercuri ar urma să aibă loc asumarea răspunderii în Parlament

Mihnea Tudor

Dumitru Buzatu, exclus din PSD. Soţia sa, suspendată din partid. Fiul său a demisionat de la Guvern

Mihnea Tudor

Preşedintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, prins în flagrant de DNA. A primit 1,25 milioane de lei mită. Ciolacu: va fi exclus din partid

Gloria Pascu

Servicii medicale și stomatologice, doar în școlile clujene? Ce mai așteptăm?

Mihnea Tudor

Deficit bugetar și noile măsuri fiscale – Boloş: România riscă să piardă 75 de miliarde de euro

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »