Strada pe care locuiesc e considerată a fi cea mai veche din cartierul meu, așa că vă puteți imagina că nu are lățimea necesară pentru a putea permite circulația în ambele sensuri, dar datorită faptului că la capătul ei este o școală, printr-o derogare destul de ambiguă, se permite accesul bicicletelor în ambele sensuri.
Din punctul meu de vedere… și nu cred ca numai al meu, e o decizie nașpa asta pentru că eu vin de la job exact la patru, atunci când ies toate bunicile cu bicicleta plină de nepoți, toți copchiii aburiți, tot pe biciclete, desigur și tu tre’ să stai în koorul lor până îți iese pe ochi. Nu claxonezi, nu dai flash-uri, nu mărești viteza ostentativ pentru că toate astea sunt considerate a fi de porc, stai calm și mergi cu cinci la oră până behăi! Mai nașpa e când mai vine câte un biciclist și din față, pentru că, de ce nu, asta este permis. Nfine, aproape că m-am obișnuit cu ideea, dar nu și cu bicicliștii care ies fără să se asigure de pe tot felul de cordeluțe, de prin tot felul de curți de prin toată cotruța, că doar de, tu ești șofer și se presupune că ai cinșpe ochi și dai și în bobi înainte de a ieși din casă, să vezi, băi, ia, cine îmi taie azi calea Jan sau Marieke cu bicicleta magică.
Exact așa mi s-a întâmplat și vineri, venit calmă de la job, ocolit toți prostălăii sau stat regulamentar în derierul lor, până când, un nea Papleașcă cu ochelari și bicicletă s-a gândit el ca ar fi mișto să iasă de pe o alee fără sa se asigure, că doar pe el îl ocrotește Bunucu, la ce să se mai obosească?! Am fost pe fază, am frânat, dar gura mea nu a fost de părere ca e momentul să fim educați, așa ca a prins a rosti versuri duioase, așa cum numai o româncă nervoasă poate să glăsuiască. Politica generală a belgianului care a greșit e cea a struțului. Se preface că nu s-a întâmplat nimic și evită cu obstinație să se uite in ochii celui în fața căruia e în eroare. Adică ceva de genul…
“Cine, dom’le, ioooo? Fugi, dom’le, d’acilea că nici nu știu despre de vorbești!”
Eh, pe mine mă iau dracii ăi mari când cineva face așa și mă manifest ca un fel de mama dragonilor, da’ pe niegru închis. Scot din mine toate vorbele alea nașpa de le-am auzit io vreodată! Le termin?! Nu te gândi că rămân în până! Inventez pe loc!
Ce naiba, o fi așa de greu, băi nene, de ridicat ochii și din privire să spui…
“Boss, am greșit, scuze! Suntem Ok, da?”
Nu neică, bagă ochii în tavan și drumu’! Așa a făcut și cumătru’ ăsta, a ieșit, era să îmi între direct sub roți, a văzut că am început să spumeg și tunde-o, neică, din fața mea, de ziceai că are reacție.
Aaaa, asta m-a necăjit teribil. Adică nu vrei mata să socializăm, să ne cunoaștem mai bine, să îți explic despre origini, despre mămica matale și despre toți sfințișorii din Belgia? Boooon! Bine că știu. Părea exagerat de grăbit. Culmea era că mergea în aceeași direcție cu mine. Eu șanse să îl depășesc fără să îl dobor ca pe popice nu aveam, dar insistam să socializez cu el și domnul probabil a intuit exagerata mea dorință de a ne apropia. Ca atare pedala de ziceai că băuse o kilă de energizant. Și eu după el. El repede, eu repede. El mai repede, eu mai repede. L-am șoimănit , băi nene, de dracii l-au luat, ce s-o mai aburim. Măcar așa m-am răcorit și eu oleacă! Faza e că el nu știa că eu după vreo 200 de metri făceam dreapta și intram la mine acasă, el… nici acum nu știu dacă a aflat! Așa că, dacă vedeți vreunul cu ochelari, față de antipatic și chiloții asudați de atâta pedalat, trecând ca racheta prin cartierul vostru să știți că ăla e!
V-am spus povestioara asta în caz de vreți să aflați cum de a dat Belgia atâția campioni la ciclism și poate nici cei de la automobilism nu sunt străini de asta.
Eh, uite așa! Ei nu au vrut să fie campioni, dar soarta i-a pus să iasă fără să se asigure în fața unei moldovence nervoase.
Comenteaza cu profilul facebook