Politica Recomandate

Ședință de foc în Coaliție – Moşteanu: Premierul este primul răspunzător de îndeplinirea planului de guvernare

Ionuţ Moşteanu, liderul deputaţilor USR-PLUS, a afirmat că premierul este primul răspunzător pentru îndeplinirea planului de guvernare şi trebuie să arate că este un lider, „nu un profesor care scoate când şi când la tablă miniştrii”. Acesta a adăutat că după ce liderii vor stabili cum şi dacă va merge mai departe coaliţia, Alianţa va face o propunere pentru Ministerul Sănătăţii şi a adăugat că Ioana Mihăilă este o opţiune avută în vedere.

„Dacă vor fi respectate anumite reguli de colaborare, colegialitate şi suntem trataţi ca o echipă, noi am fost corecţi încă de la început, încă din decembrie, şi vom fi corecţi în continuare. Vrem să vedem reciprocitate în această atitudine şi în cazul în care vedem această reciprocitate, putem merge înainte. Sper să avem răspunsuri astăzi, dacă nu discuţiile vor continua şi mâine până vom ajunge la un rezultat. Sper eu să ajungem la un rezultat, dar trebuie să fie clar că aşa cum a funcţionat săptămâna trecută coaliţia cum a acţionat premierul, nu putem merge în continuare. După şi dacă vom stabili cum vom merge în continuare, vom face o nominalizare pentru portofoliul Ministerului Sănătăţii. Ioana Mihăilă este una dintre opţiuni. Discuţia asta va fi după ce vom stabili şi ne înţelegem că putem merge împreună ca nişte parteneri în această coaliţie”, a declarat Ionuţ Moşteanu, întrebat marţi la Parlament dacă USR-PLUS mai poate colabora cu Florin Cîţu.

El a adăugat că are speranţa că PNL va înţelege că USR-PLUS vrea să fie tratat corect, ca un partener loial.

Vom vedea ce au de spus partenerii de coaliţie şi vom vedeam cum şi dacă vom reuşi să mergem împreună înainte, în continuare. Am speranţa că vom reuşi acest lucru. Am speranţa că vor înţelege toţi cei care sunt acum la frâiele coaliţiei şi mă uit mai ales la partenerii de la PNL că vrem să fim trataţi corect, ca nişte parteneri loiali. Am arătat până acum corectitudine, colegialitate şi vrem să vedem asta în continuare de la toţi partenerii din arcul de guvernare şi de la toţi cei care susţin acest Guvern”, a completat Moşteanu.

Acesta a adăugat că premierul este primul răspunzător pentru îndeplinirea programului de guvernare, iar în viitoarele discuţii ale coaliţiei nu mai trebuie să fie aspectele ce ţin de atributele constituţionale ale prim-ministrului. Moşteanu a mai precizat că „trebuie să înţelegem cu toţii că suntem în această barcă împreună şi trebuie să vâslim cu toţii”.

Liderii coaliţiei de guvernare se reunesc din nou marţi în încercarea de a soluţiona blocajul apărut după revocarea lui Vlad Voiculescu de la Ministerul Sănătăţii. USR-PLUS impune condiţii pentru a renunţa la solicitarea ca Florin Cîţu, căruia i-au retras susţinerea, să plece, propunând în principal completarea protocolului de funcţionare a coaliţiei astfel încât ca un ministru să nu mai poată fi demis la Guvern, ci în urma unor discuţii în coaliţie.

La argumentul lui Florin Cîţu că demiterea unui ministru este atributul premierului, contraargumentele USR-PLUS sunt că ar putea vota, constitutional, orice în comisiile din Parlament, ar putea respinge proiecte ale Guvernului sau chiar ar putea vota o eventuală moţiune de cenzură. USR PLUS merg şi cu o nominalizare la Sănătate, în persoana Ioanei Mihăilă, secretar de stat în minister şi membru PLUS.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Lista completă a măsurilor de relaxare care intră în vigoare sâmbătă

Mircea Furdu

Maraton de vaccinare în Constanța: Oricine se poate vaccina în cele patru mall-uri din municipiu

Mihnea Tudor

Orban o apără de Săseanu și explică de ce a făcut aceasta interviul cu vrăjitoarea

Daniela Arnăutu

Orban dă cărțile pe față: “Sunt singurul care mi-am anunțat candidatura. În curând vom declanșa procedurile de alegeri în partid”

Daniela Arnăutu

Cîţu face previziuni optimiste: Sunt toate condiţiile pentru a avea în următorii patru ani o explozie a creşterii economice

Daniela Arnăutu

În București s-a tras cu pistolul asupra unui autobuz plin cu călători? După ce s-a spart geamul, polițiștii au descoperit o bilă metalică, posibil de la un pistol

Daniela Arnăutu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »