Șefa Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, explică de reticența față de participarea la campania de vaccinare. Nu e vorba de BANI!

Șefa Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, explică de reticența față de participarea la campania de vaccinare
Șefa Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov, Sandra Alexiu, explică de reticența față de participarea la campania de vaccinare

Reticenţa medicilor de familie cu privire la participarea la campania de vaccinare anti-COVID nu se referă la modul în care sunt remuneraţi, ci la condiţiile în care trebuie să se facă activitatea de vaccinare, susține medicul Sanda Alexiu, preşedintele Asociaţiei Medicilor de Familie Bucureşti-Ilfov.

Alexiu face referire la nevoia unei “armonizări” a cadrului legislativ privind această activitate, arătând că ”niciun medic care a vaccinat în centrele de vaccinare din decembrie încoace, nicio asistentă, niciun registrator, nimeni, absolut nimeni, nu a primit încă niciun leu”.

“Una e să vaccinezi în nişte centre de vaccinare unde trebuie să ai nişte circuite, trebuie să ai personal specializat şi trebuie să ai registrator, o întreagă echipă care se ocupă de asta şi un anumit mod de a distribui lucrurile şi alta e să vaccinezi în cabinete, reticenţa noastră nu este legată de vaccinare în general, pentru că noi suntem principalii vaccinatori, noi facem vaccinare la majoritatea populaţiei de când s-a reformat sistemul de sănătate, de cel puţin 30 de ani şi chiar de dinainte. De aceea considerăm că este absolut necesar să se armonizeze cu tot cadrul legislativ”, a declarat, miercuri seară, la B1 Tv, Sandra Alexiu.

Alexiu a afirmat că medicii doresc ca vaccinurile să fie distribuite la cabinete, nu să “meargă cu gentuţa la DSP şi să facă cozi acolo”, cum se întâmplă în cazul altor seruri. Medicul a susţinut că o altă cerinţă a colegilor săi se referă la asigurarea logisticii – ace atraumatice, echipamente şi chiar adrenalină pentru intervenţie în cazuri de alergii -, simplificarea sistemului de alertă şi raportare în contextul în care medicii de familie nu au registratori.

“Şi, cel mai important dintre toate, este flexibilitatea. Nu putem să discutăm de o regulă care se aplică la zece mii de cabinete de medicină de familie. Unii sunt în cabinete proprii, alţii sunt în nişte spaţii care nu permit distanţare şi izolare la un număr mare de oameni, unii sunt în tură-contratură, nu pot face ore suplimentare ca să vaccineze, pentru că trebuie să elibereze cabinetul pentru colegii lor. Trebuie să existe o flexibilitate, pentru că, la urma urmei, asta înseamnă profesie liberală”, a adăugat Sandra Alexiu.

Nu banii sunt o piedică

Aceasta a menţionat că nemulţumirile medicilor nu sunt legate neapărat de bani:

“Uitaţi-vă că s-au mărit salariile în sistemul de sănătate, cel puţin la bugetari, dar numărul de medici continuă să scadă. Există un motiv foarte serios pentru care medicii pleacă din România şi, după cum vedeţi, nu banii sunt principalul motiv. (…) Niciun medic care a vaccinat în centrele de vaccinare din decembrie încoace, nicio asistentă, niciun registrator, nimeni, absolut nimeni, nu a primit încă niciun leu. De luni de zile se vaccinează voluntar, pe datorie, cum ar veni. Deci nu se pune problema că ăsta este motivul principal pentru care nu vaccinăm”, a mai afirmat Sandra Alexiu.

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a afirmat că peste 3.000 de medici de familie au optat pentru a participa la campania de vaccinare prin cabinetele proprii, ceea ce înseamnă 30% din totalul acesta, el precizând că este un număr mai mic decât se aşteptau autorităţile.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

asociatia medicilor de familie bucuresti bani medici campanie de vaccinare medici de familie medici de familie vaccinare reticenta vaccinare sandra alexiu
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes