Şefa Secţiei de neurologie de la Spitalul Municipal Dej a murit în urma infectării cu noul coronavirus

Şefa Secţiei de neurologie din cadrul Spitalului Municipal Dej, Carmen Mocan Ceaca, a murit în urma infecţiei COVID-19. Ea era internată de mai multe săptămâni după ce dezvoltare o formă gravă a bolii.

Carmen Mocan Ceaca, în vârstă de 50 de ani, diagnosticată cu COVID-19, a murit sâmbătă seară, au declarat pentru News.ro reprezentanţi ai Spitalului Municipal Dej.

“Suntem adânc întristaţi că am pierdut dintre noi încă un medic profund dedicat pacienţilor şi profesiei sale, un om de o deosebită calitate, corectitudine şi o înaltă ţinută morală, o bună prietenă”, a transmis conducerea unităţii sanitare.

Carmen Mocan Ceaca lucra la Spitalul Municipal Dej din anul 2001, timp în care a tratat peste 10.000 de pacienţi.

În 11 noiembrie, Spitalul Municipal Dej a distribuit pe Facebook o postare a unei ONG din Cluj care solicita ajutor din partea celor care ar fi putut dona plasmă convalescentă pentru medicul Carmen Mocan Ceaca.

“Este nevoie urgentă de PLASMĂ CONVALESCENTĂ COVID-19! Dna Dr. Carmen CEACA-MOCAN este internată în la Spitalul Clinic de Boli Infectioase Cluj-Napoca şi necesită administrarea de plasmă convalescentă COVID-19. Dacă aţi trecut prin infecţia cu noul coronavirus, puteţi dona plasmă la Centru Regional de Transfuzii Sanguine Cluj-Napoca. (…) Nu uitaţi să menţionaţi că donaţi pentru Dr. Carmen MOCAN-CEACĂ”, preciza postarea distribuită de colegii medicului.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

carmen mocan a murit Carmen Mocan Ceaca a murit Şefa Secţiei de neurologie de la Spitalul Municipal Dej a murit Spitalul Municipal Dej
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes