Șeful Direcției Economice din Ministerul Transporturilor, săltat de DNA pentru mită, în dosarul ARSVOM

Percheziții DNA la CJ Iași, pentru fapte de corupție. Anchetatorii controlează biroul lui Costel Alexe
Percheziții DNA la CJ Iași, pentru fapte de corupție. Anchetatorii controlează biroul lui Costel Alexe

Directorul Direcţiei economice din cadrul Ministerului Transporturilor a fost reţinut miercuri pentru luare de mită, în dosarul de corupţie de la Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 07 iulie 2021, a lui Petre Neacșa, director al Direcției economice din cadrul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de luare de mită.

Potrivit DNA, reținerea lui Petre Neacșa are legătură cu dosarul Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM), în care este cercetat fostul director al instituției, Daniel Manole. Acesta din urmă se află sub control judiciar pentru constituire de grup infracțional organizat și luare de mită.

Astfel, în ordonanța procurorilor se arată că, în contextul în care ARSVOM a achiziționat, cu fraudarea legislației primare în materie și la prețuri supraevaluate, un număr de patru nave, trei de salvare și una de depoluare, în valoare de aproximativ 85.000.000 lei (fără TVA), Petre Neacșa, în calitatea sa de director în Ministerul Transporturilor, ar fi primit de la unul dintre oamenii de afaceri, beneficiari ai contractelor de achiziție publică, suma de 460.000 de lei.

„Concret, în perioada septembrie 2020 – mai 2021, inculpatul a primit banii respectivi pentru a asigura, prin intermediul Direcției pe care o conducea, fondurile necesare achiziționării ambarcațiunilor respective”, se arată în ordonanța procurorilor anticorupție din Constanța.

Petre Neacșa urmează să fie prezentat Tribunalului Constanța, vineri, 08 iulie, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

director directie economica dosar arsvom ministerul transporturilor mita petre neacsa retinut dna
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes