Șeful Pompierilor din portul Constanța, numit director la ARSVOM

Șeful Pompierilor din portul Constanța, numit director la ARSVOM
Șeful Pompierilor din portul Constanța, numit director la ARSVOM

Comandantul Detaşamentului de pompieri Constanţa Port, Ionuţ Voicu, este noul director general al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM).

”Noul director general al ARSVOM este domnul Ionuţ Voicu. Acesta este ofiter de cariera. A absolvit Faculatea de Pompieri din cadrul Academiei de Politie Alexandru Ioan Cuza”, a transmis, luni, Ministerul Transporturilor.

Voicu desfăşoara activităţi didactice şi este sef de lucrări la disciplina Managementul Situaţiilor de Urgenţă – din cadrul Universităţii Maritime Constanta.

Voicu a ocupat mai multe funcţii de conducere în cadrul Detaşamentului de pompieri Constanţa Port, în prezent fiind comandantul acestui Detaşament de pompieri.

Fostul director al Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare Daniel Manole a fost reţinut de procurorii DNA, fiind acuzat de constituirea unui grup organizat, abuz în serviciu şi luare de mită.

Dosarul vizează achiziţia la suprapreţ a patru nave, în valoare de 85 de milioane de lei, dar şi condiţiile în care a fost realizată tranzacţia.

În raportul de achiziţii publice pe 2020 al agenţiei figurează achiziţia a patru nave, firma furnizoare fiind SC Suszi SRL care, potrivit relatărilor presei, ar fi furnizat şi în 2017 două nave agenţiei.

După reţinere, Ministerul Transporturilor a transmis revocarea din funcţie a lui Daniel Manole.

Ulterior, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat, la Timişoara, că Agenţia de Salvare a Vieţii de Om pe Mare va fi desfiinţată şi că a primit un acord în acest sens de la premierul Florin Cîţu.

În urma anunţului au existat mai multe proteste ale angajaţilor.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

comandant pompieri constanta portionut voicusef ARSVOM
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes