Senatul, ca prim for sesizat, a aprobat ca persoanele cu handicap ireversibil să nu mai meargă la evaluări periodice

Senatul, ca prim for sesizat, a aprobat ca persoanele cu handicap ireversibil să nu mai meargă la evaluări periodice
Senatul, ca prim for sesizat, a aprobat ca persoanele cu handicap ireversibil să nu mai meargă la evaluări periodice

USR PLUS a anunţat că iniţiativa legislativă a senatorului Robert Zob şi a deputatului Radu Panait, care prevede ca persoanele cu handicap ireversibil să beneficize de certificate de handicap cu valabilitate nelimitată, a întrunit acordul unanim al reprezentanţilor partidelor care au luat cuvântul la dezbaterile din plenul de miercuri al Senatului.

  „Este vorba de persoane cu deficienţe funcţionale sau structural-anatomice într-un stadiu ireversibil şi care nu pot urma programe de recuperare.  De multe ori, în practica de zi cu zi, comisiile nu aplică şi în mod unitar cadrul legal care prevede ca permanent termenul de valabilitate al acestor certificate.  Vom vota pentru ca aceste situaţii să nu se mai repete, să eliminăm această problemă din viaţa unor persoane greu încercate. Până la urmă, este vorba de respectul şi compasiunea pe care trebuie să le avem unii faţă de alţii”, a afirmat Claudiu Mureşan, potrivit unui comunicat de presă al USR PLUS. 

Senatorul Claudiu Mureşan, care este şi membru în comisia de sănătate, a anunţat votul pozitiv al grupului USR PLUS asupra proiectului de lege şi a cerut tuturor partidelor să o susţină, prin votul lor.  Iniţiativa legislativă a rămas la votul final, Senatul fiind prim for sesizat.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

a aprobat certificat permanent handicap ireversibil persoanele cu handicap ireversibil primesc certificat permanent prim for sesizat senatul
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes