Senatul a fost convocat, vineri, la o ședință extraordinară, pentru prezentarea ordonanţelor de urgenţă adoptate de Guvern în vacanţa parlamentară. De asemenea, se vor discuta și alte iniţiative legislative înregistrate la Biroul permanent al Senatului, care urmează să fie avizate de comisiile parlamentare, potrivit deciziei conducerii Camerei superioare a Parlamentului.
Guvernul a adoptat pe 6 ianuarie OUG 1/2021 privind înfiinţarea Punctului Naţional de Acces şi OUG 2/2021 care prevede prelungirea învăţământului online până pe 8 februarie.
Potrivit articolului 115 din Constituţie, o ordonanţă de urgenţă intră în vigoare numai după depunerea sa spre dezbatere în procedură de urgenţă la Camera competentă sesizată, Senatul în acest caz, şi după publicarea ei în Monitorul Oficial. Camerele Parlamentului, dacă nu se află în sesiune, se convoacă în mod obligatoriu în 5 zile de la depunere sau, după caz, de la trimitere.
După şedinţa de plen, unii senatori aleși vor depune jurământul, într-o sesiune solemnă.











Comenteaza cu profilul facebook