“Servantul patru” – O lebădă salvată de pompierii constănțeni a asistat la stingerea unui incediu

Pompierii constănțeni au relatat pe pagina lor de socializare o întâmplare fericită, în care scriu că au salvat o lebădă înghețată, pe care au pus-o în mașina lor de intervenție, cu care au fost nevoiți să plece la stingerea unui incendiu. Acolo au mai salvat și 20 de găini.

Povestea lor:

„112! Ce urgență aveți?”

„- Este o lebădă pe acoperişul unei clădiri. Pare dezorientată şi nu poate să zboare. Cred că este îngheţată de frig. Este o clădire cu două niveluri, nu foarte înaltă”.

„- Am înțeles! Am trimis un echipaj.”

Doi dintre pompieri au urcat pe acoperişul clădirii şi au reuşit să prindă lebăda cu ajutorul unei pături. Nu a fost foarte greu. Lebăda era agitată însă nu părea să fie foarte speriată de oamenii îmbrăcaţi în costume ciudate şi cu căşti pe cap.

Salvatorii au aşezat-o într-o geantă în care îşi păstrează costumul aluminizat şi au coborât-o cu ajutorul unei cordiţe.

„- N-am apucat să strângem cordiţa când am primit din dispecerat o altă intervenţie: un incendiu la anexa unei case din muncipiul Constanţa. Nu mai aveam timp de stat pe gânduri. Trebuia să ajungem acolo imediat. Am luat lebăda şi am plecat cu ea la intervenţie!”

„- Nu ne-a făcut nicio problemă. A stat cuminte în autospeciala de stingere şi a urmărit tot ce se petrecea în jurul ei.”

Cel mai probabil, lebăda s-a refugiat pe acoperiş, a îngheţat de frig şi nu a mai putut să zboare. Însă când a dat de căldură, a început să își revină.

„- După ce am lichidat incendiul, i-am dat să bea apă şi a început să ne sâsâie. Pe doi dintre colegi i-a şi ciupit. Pe semne că i-au priit condiţiile de şi-a reluat obiceiurile!”

Dacă tot au avut coleg înaripat, din anexa incendiată, pompierii au salvat nu mai puţin de 20 de găini!

Servantul patru si-a încheiat misiunea când a fost preluat de reprezentanţii Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa. Până atunci, a fost „la datorie”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

isu dobrogea lebada salvata pompieri constanteni
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes