Simbolul X a fost eliminat de pe sediul Twitter, după ce vecinii au făcut plângeri

Noul semn „X” al Twitter a fost îndepărtat luni, după ce locuitorii din San Francisco au făcut plângeri pentru instalarea unuia gigant, intermitent, deasupra clădirii sale, fără autorizaţie, potrivit npr.org.

Departamentul de inspecţie a clădirilor din San Francisco a declarat că a primit 24 de plângeri cu privire la semn, inclusiv „preocupări cu privire la siguranţa structurală şi iluminarea acestuia”.

„Este necesară din punct de vedere tehnic o autorizaţie de construire pentru a demonta şi semnul, dar eliminarea a fost permisă pentru „probleme de siguranţă”, a declarat pentru NPR Patrick Hannan, purtător de cuvânt al departamentului.

Semnalizarea a fost cel mai recent efort în rebranding-ul platformei de socializare de când au fost anunţate schimbări majore săptămâna trecută.

Îndepărtarea vine la mai puţin de trei zile după ce un inspector al oraşului a mers vineri la sediul Twitter pentru a alerta compania cu privire la încălcarea autorizaţiei şi pentru a evalua semnul situat pe acoperiş.

Un reprezentant Twitter a refuzat accesul, dar a explicat că structura este „un semn iluminat temporar pentru un eveniment”. Inspectorul a precizat că orice semnalizare fără autorizaţie trebuie îndepărtată.

Twitter nu a răspuns solicitării NPR. Dar într-un mesaj, care susţinea că autorităţile din San Francisco încearcă să-l forţeze pe Musk să îndepărteze semnul „X”, proprietarul Twitter a răspuns sâmbătă cu un emoji care râde şi plânge.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

simbol twittersimbolul x
redactia

Alte stiri de interes