Simion, pus la punct, după discursul lui Zelensky: Degeaba ai tu tricolorul acolo dacă tot pentru Moscova lucrezi!

Bogdan Rodeanu, deputat USR, l-a pus la punct pe George Simion. Foto: youtube/captura
Bogdan Rodeanu, deputat USR, l-a pus la punct pe George Simion. Foto: youtube/captura

Bogdan Rodeanu, deputat USR, l-a pus la punct pe George Simion, în plenul Parlamentului, întrucât acesta a refuzat să asculte discursul președintelui Ucrainei, Volodimir Zelensky, și l-a boicotat.

Umblând cu camera telefonului prin Parlament, George Simion i-a reproșat lui Bogdan Rodeanu de la USR că are culorile Ucrainei în piept. Gestul său a fost unul simbolic și diplomatic, fiind ziua în care Volodimir Zelensky a vorbit în Parlamentul României.

Replica lui Rodeanu pentru George Simion a fost intens distribuită pe rețelele sociale de către reprezentanții USR.

„Nu te-a interesat discursul lui Zelensky? Știi ce s-a vorbit despre Moldova acolo? Lasă, mă, George, că degeaba ai tu tricolorul acolo dacă tot pentru Moscova lucrezi! Tot alte interese reprezinți, nu te mai da așa mare patriot! Știi ce s-a vorbit despre Moldova? Știi cum s-a pus problema mai devreme? Să lucrăm împreună!

Ați vrea voi să credeți că Moldova e următoarea! Dar nu o să fie, atâta vreme cât o să fim alături de Ucraina și de Occident, și atâta vreme cât vom lucra împotriva Federeației Ruse, Moldova va fi și ea protejată, ca și țările NATO”, a spus Bogdan Rodeanu, într-un moment înregistrat pe cameră.

Volodimir Zelensky, președintele Ucrainei, a susținut un discurs în Parlamentul României. Acesta a prezentat și imagini ale masacrului de la Bucha și a acuzat Rusia de crime de război. Volodimir Zelenski a susținut că pe teritoriul Ucrainei se decide acum soarta Europei, făcând apel la noi sancțiuni împotriva Rusiei. De asemenea, la ședința Parlamentului au vorbit și președintele Senatului, Florin Cîțu, cel al Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, și premierul Nicolae Ciucă.

VIDEO – George Simion pus la punct după discursul lui Zelensky din Parlamentul României

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

discurs zelenskyrodeanurodeanu simionsimion moscova
Cristian Saghin
Cristian Saghin este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experienta de peste 30 de ani în presa. De profesie inginer, a prins gustul presei imediat după Revoluție, trecând de la reporter... până la redactor șef... Este editorul general al site-ului stiripescurt.ro

Alte stiri de interes