Simona Halep a ajuns în sferturi la Transylvania Open. Probleme medicale, însă, la ultimul meci

Simona Halep. foto: Transylvania Open, Facebook
Simona Halep. foto: Transylvania Open, Facebook

Simona Halep, locul 18 WTA şi cap de serie numărul 1, s-a calificat, joi, în sferturile de finală ale turneului Transylvania Open, de la Cluj-Napoca.

Halep s-a impus în turul doi în faţa rusoaicei Varvara Graceva, numărul 81 mondial, scor 6-4, 6-2, într-o oră şi 13 minute.

Halep a câştigat primul set în 39 de minute, cu 6-4, ea reuşind două breakuri în primul ghem şi la 2-2, dar şi pierzând un serviciu la al doilea ghem. La finalul primului set, românca a avut nevoie de un timeout medical la vestiare, ea acuzând probleme în zona lombară.

În setul doi, Simona Halep nu i-a dat şanse adversarei sale să revină şi s-a impus cu 6-2, în 34 de minute. Românca a făcut de două ori break.

În sferturile de finală, Halep o va întâlni pe Jaqueline Cristian, numărul 105 mondial.

Premiul pentru participarea în sferturile de finală este de 5.800 de dolari şi 60 de puncte. Învinsele în turul doi obţin câte 3.675 de dolari şi 30 de puncte.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

rezultat halep simona halep transylvania open
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes