Simona Halep – Alize Cornet rezultat la Australian Open, după un meci lung și epuizant

24.01.2022
10:23

Optimi de finală ale Australian Open: Simona Halep, locul 15 WTA şi cap de serie numărul 14, a cedat, luni, în fața franţuzoaicei Alize Cornet, locul 61 WTA, cu scorul de 6-4, 3-6, 6-4,.

Cornet s-a impus după un meci care a durat două ore şi 33 de minute. Halep a acuzat probleme fizice începând din setul al doilea.

Halep fost imprecisă şi neinspirată în multe rânduri şi nu a jucat stânga-dreapta aşa cum şi-a dorit. “De ce dai pe centru? Te rog, deschide terenul, te rog!”, s-a certat ea, în primul set.

În plus, serviciul Simonei a fost slab, primul a intrat greu, iar al doilea, penalizat de multe ori. Ea a fost prinsă în jocul de uzură al adversarei şi a avut de suferit astfel. Halep s-a plâns de probleme fizice în debutul setului secund şi evoluţia ei a scăzut dramatic.

Condusă cu 4-6, 1-3, Halep a stors toate resursele de energie de care a dispus şi a întors scorul setului secund, dar în decisiv Cornet a fost mai puternică, mai rezistentă, mai agresivă, mai precisă şi mai răbdătoare. În ciuda unui meci mai slab, campioana română are meritul de a fi luptat până la capăt. Ea va părăsi Australia cu multe lucruri pozitive pentru restul sezonului, după cele nouă meciuri disputate la Antipozi, din care a câştigat opt.

Cornet a condus în permanenţă setul I. Ea a obţinut primul break la 2-1, după ce Halep a ratat trei mingi de break în ghemul anterior. Fostul lider WTA a revenit şi a egalat la 3, dar şi-a pierdut din nou serviciul, la 3-4. După un nou rebreak, de 4-5, Halep şi-a mai irosit o dată serviciul şi a cedat setul totodată, cu 4-6, după 48 de minute de joc.

În setul al doilea, jucătoarea din Constanţa a făcut break în ghemul inaugural, dar nu s-a putut distanţa pe tabelă. Alize Cornet a câştigat următoarele trei ghemuri şi s-a distanţat ea, la 3-1. Din ghemul al doilea, Halep s-a plâns de probleme fizice, de respiraţie cel mai probabil, pentru că a căutat mereu umbra de pe teren în pauzele dintre puncte, dar este posibil să fi suferit ceva şi la piciorul stâng. Ea şi-a certat membrii echipei că dau din mâini şi nu o ajută cu nimic.

Însă căldura din oraşul australian nu putea să nu o afecteze şi pe Alize Cornet. În mod miraculos aproape, Halep ş-a revenit de la 1-3, în timp ce adversara ei a scăzut ritmul treptat, până la “prăbuşire” în finalul setului. Românca a reuşit un nou rebreak, de 2-3, apoi a egalat la 3 şi, de la acest scor, franţuzoaica nu a mai reuşit niciun punct timp de trei ghemuri. Cu cinci ghemuri câştigate consecutiv, Halep a egalat la seturi, 6-3, după o oră şi 33 de minute.

Cele două jucătoare au mers la vestiare înaintea decisivului, set în care au arătat ca doi boxeri vlăguiţi, aflaţi în ultimele reprize ale unei confruntări încinse. Echilibrul şi-a făcut din nou loc pe Rod Laver Arena şi sportivele şi-au fructificat serviciul până la 3-3, scor la care Cornet a reuşit break-ul, păstrat până la final. Ea s-a impus cu 6-4, după două ore şi 33 de minute.

În faza următoare, franţuzoaica va evolua cu americanca Danielle Collins, locul 30 WTA şi cap de serie numărul 27.

Calificarea în optimi este recompensată cu un premiu de 328.000 de dolari australieni (207.000 de euro) şi cu 240 de puncte WTA.

Simona Halep a fost finalistă în 2018 la Melbourne Park, fiind întrecută în ultimul act de Caroline Wozniacki, scor 7-6 (2), 3-6, 6-4. La ediţia din 2021, românca a fost eliminată în sferturi de Serena Williams, cu 6-3, 6-3.

Pentru că în această lună se scad punctele de la ediţia din 2020 a Australian Open, la care a jucat în semifinale, Halep va coborî în clasamentul WTA cel puţin până pe locul 23 mondial.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

australian openrezultat halepsimona halepsimona halep - alize cornetsimona halep - alize cornet rezultat
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes