Simona Halep, în carantină! Se află în Australia pentru primele turnee ale anului

Simona Halep, în carantină! Se află în Australia pentru primele turnee ale anului
Simona Halep, în carantină! Se află în Australia pentru primele turnee ale anului

Simona Halep se află la Adelaide, unde a ajuns joi, şi a intrat în carantină, înainte de a participa la Melbourne Summer Series şi la Australian Open, primul grand slam al anului.

“Sunt foarte fericită că am ajuns în Australia. Mulţumesc foarte mult Tennis Australia şi tuturor celor care au ajutat. Îmi încep carantina în frumosul oraş al lui D (n.r. – Darren), Adelaide”, a scris Simona Halep, pe Twitter.

“Bine ai revenit în Australia, Simona”, i-au transmis organizatorii AusOpen, pe aceeaşi reţea de socializare.

Din cauza pandemiei de coronavirs, organizatorii au impus tuturor jucătorilor obligativitatea de a ajunge la Melbourne până la 17 ianuarie şi apoi efectuarea unei perioade de carantină de 14 zile.

Un grupă restrâns de jucători şi jucătoare va efectua carantina la Adelaide, unde este programat un turneu demonstrativ. Ceilalţi sportivi vor fi în izolare la Melbourne.

Australian Open este programat să se desfăşoare între 8 şi 21 februarie, la Melbourne Park.

Cu o săptămână înainte, tot la Melbourne, sunt programate în paralel două turnee WTA 500.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

australian opensimosimona halepsimona halep australian opensimona halep carantina
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes