stiripescurt.ro
RecomandateSanatate

Sindicaliştii din Ambulanţă se revoltă: Au trimis un memoriu despre ”situaţia critică” în care se află serviciul sub coordonarea DSU. Reacţia DSU: Idei generaliste lipsite de date concrete

Sindicaliştii din serviciile de Ambulanţă anunţă că susţin demersurile ministrului Sănătăţii, Alexandru Rafila, de a prelua în coordonarea instituţiei activitatea ambulanţelor şi cea a unităţilor de primiri urgenţe şi ameninţă cu ample acţiuni de protest, ”indiferent de consecinţe”. Sindicaliştii se referă, într-un memoriu adresat preşedintelui, premierului, Guvernului, dar şi partidelor din coaliţie, la ”situaţia critică” în care se află serviciul sub coordonarea DSU. Reprezentanţii Departamentului pentru Situaţii de Urgenă se declară surprinşi de reacţia sindicaliştilor şi oferă date cu privire la activităţile derulate de DSU pentru formarea profesională, coordonarea şi dotarea serviciilor de ambulanţă.

”Federaţia Naţională Sindicală ”Ambulanţă” din România a decis a se implica cu toate pârghiile pe care le are la dispoziţie în susţinerea ministrului Sănătăţii, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, în demersurile pe care le face în vederea organizării şi responsabilizării Ministerului Sănătăţii privind coordonarea unităţilor medicale de urgenţă din subordinea Ministerului Sănătăţii, respectiv Serviciile Publice de Ambulanţă şi Unităţile de Primire a Urgenţelor, unităţi sanitare care începând cu ianuarie 2014 sunt coordonate operaţional de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, departament care nu s-a limitat la coordonarea operaţională a situaţiilor de urgenţă până la restabilirea normalităţii, conform legii, ci a dorit să controleze tot, ignorând atribuţiile şi responsabilităţile Ministerului Sănătăţii”, au transmis sindicaliştii din serviciile de Ambulanţă, într-un comunicat de presă.

Aceştia au publicat un memoriu adresat Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului României, Camerei Deputaţilor şi partidelor din coaliţia de guvernare şi anunţă că sunt pregătiţi să organizeze ”acţiuni sindicale de mare amploare, indiferent de consecinţe”.

Memoriul la care se face referire vorbeşte despre ”situaţia critică în care se găsesc Serviciile Publice de Ambulanţă”.

”Urmare a analizei comparative de la an la an, începând cu 2015, privind dezvoltarea administrativă, dezvoltarea resurselor umane, a bazei tehnice de transport şi a aparaturii medicale, cât şi a pregătirii profesionale continue, s-a constatat o scădere semnificativă, fapt care ne îngrijorează, urmând ca în termen scurt/mediu, Serviciile Publice de Ambulanţă dacă se va continua a fi coordonate de doua ministere, vor deveni ruine ale medicinei de urgenţă. Analizând activitarea Serviciilor Publice de Ambulanţă desfăşurată pe perioada pandemiei, rolul, locul şi implicarea prin volumul de activitate, coroborată cu analiza comparativă a perioadei 2015-2021, s-a constatat că Serviciile Publice de Ambulanţă se află într-un real pericol de deprofesionalizare, neglijare şi posibilă desfiinţare, după o istorie de peste 115 ani de activitate desfăşurată în condiţii diferite prin care a trecut România”, se arată în memoriu.

Sindicaliştii fac referire şi la proiectul de lege care vizează reorganizarea MAI, care ar urma să coordoneze asistenţa medicală de urgenţă.

”Respectivul proiect de lege, cu impact asupra serviciilor de ambulanţă, ne-a îngrijorat cunoscând realitatea, că din 2014, de la înfiinţarea DSU, Serviciile Publice de Ambulanţă nu au fost o prioritate pentru conducerea DSU, respectiv pentru Sistemul Naţional de Urgenţă”, afirmă sindicaliştii, susţinând că reacţia lor este ”consecinţa lipsei de colaborare loială între instituţiile publice, unde Ministerul Sănătăţii este ignorat, iar deciziile care se doresc a fi luate de către DSU, sunt spre distrugerea Serviciilor Publice de Ambulanţă, care în ultimii ani a fost neglijate şi marginalizate în favoarea unui serviciu paramedical – pompieri”.

FNSAR anunţă că a iniţiat de urgenţă un referendum la nivelul tuturor Serviciilor Publice de Ambulanţă, iar din cei 7.924 de angajati care si-au exprimat liber votul, 7.833 de angajati au votat pentru ramânerea în subordinea si coordonarea totala a Ministerului Sanatatii, 39 de angajati sau abtinut, iar 52 de angajati au votat pentru ramânerea si sub coordonare operationala la Departamentul pentru Situatii de Urgenţă.

”În condiţiile date, majoritatea angajaţilor din Serviciile Publice de Ambulanţă nu mai doresc coordonarea exercitată de către Ministerul Afacerilor Interne, respectiv DSU în activitatea medicală de zi cu zi, având experienţa celor 8 ani de astfel de coordonare care a adus serviciile de ambulanţă întru-un declin intenţionat. Aceşti angajaţi medico-sanitar şi auxiliar sanitar au ales ca angajarea lor să fie făcută în unităţi medicale din subordinea Ministerului Sănătăţii”, se mai arată în document.

Sindicaliştii afirmă, de asemenea, că nu mai pot ”asista la prăbuşirea Serviciilor Publice de Ambulanţă fără a nu se face nimic”.

”Ministrul Sănătăţii trebuie să ia atitudine pentru salvarea Serviciilor Publice de Ambulanţă, aşa cum i-am cerut, iar dumneavoastră, vă solicităm cu respect să îl sprijiniţi din toate punctele de vedere”, se mai arată în memoriu.

Reacția DSU

Reprezentanţii DSU au reacţionat, joi seară, şi se declară surprinşi de acuzaţiile de neglijare, deprofesionalizare şi lipsa pregătirii personalului.

Ideile generaliste lipsite de date concrete furnizate în Memoriu ne surprind şi prin prisma faptului că în cei peste 8 ani de activitate a DSU, în şedinţele lunare CIMST (Comisia Interministerială de Suport Tehnic), unde participă şi reprezentanţi ai Federaţiei mai sus menţionate, respectiv, o delegaţie a Ministerului Sănătăţii, printre care se numără şi managerul Serviciului de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, aceste subiecte nu au fost expuse, ba mai mult, în funcţie de temele propuse s-au găsit permanent soluţii în scopul consolidării şi evoluţiei activităţii acestora, care în final contribuie la consolidarea întregului sistem naţional integrat de urgenţă”, a transmis DSU.

Instituţia prezintă o parte din acţiunile pe care Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Direcţia Generală Urgenţe Medicale, le realizează zilnic în scopul creşterii eficientizării răspunsului la situaţii de urgenţă.

Lista de acţiuni vizează perioada februarie 2014 – mai 2022.

DSU precizează că monitorizează, coordonează, controlează operaţional şi / sau inspectează activitatea operaţională a peste 340 entităţi la nivel naţional.

”Potrivit prevederilor legale incidente, la nivel naţional, DSU este unica instituţie care integrează activitatea de intervenţie la nivel prespitalicesc (între serviciile de ambulanţă publice şi private, asigurând complementaritatea cu SMURD), cu structurile de primiri urgenţe, asigurând complementaritatea şi integrarea intervenţiilor pentru asistenţa medicală de urgenţă”, arată DSU.

Instituţia vorbeşte şi despre controlul operaţional şi inspecţia activităţii serviciilor de ambulanţă, care reprezintă ”procesul de analiză şi verificare permanentă sau periodică a activităţii acestor structuri, în scopul de a urmări buna desfăşurare a acestor activităţi, respectarea procedurilor prevăzute de legislaţia în vigoare şi de a lua măsuri pentru îmbunătăţirea acestora”.

”Controlul operaţional se desfăşoară, pe principiile activităţii de auditare, prin verificarea (planificată) modului de desfăşurare a asistenţei medicale de urgenţă la nivelul acestora, raportat la procedurile / prevederile legale incidente (exclusiv actul medical efectiv). În perioada efectuării controalelor operaţionale, personalul de specialitate colaborează cu reprezentanţii serviciilor de ambulanţă în vederea analizării factorilor care generează neconformităţi / deficienţe / nereguli, constatând cauzele acestora, urmărind identificarea soluţiilor optime de remediere şi dispunând măsuri şi sau recomandări de prevenire / îmbunătăţire a fluxurilor / proceselor / activităţilor generale, specifice ori conjuncturale, adaptate contextual”, mai arată DSU.

Potrivit sursei citate, pentru identificarea situaţiei reale în care se desfăşoară activitatea specifică din domeniul asistenţei medicale de urgenţă la nivel naţional, de la operaţionalizarea DSU (anul 2014) şi până în prezent, s-au desfăşurat 180 activităţi de control operaţional şi peste 150 de inspecţii (inopinate).

”În urma controalelor operaţionale au fost dispuse peste 1.800 măsuri şi recomandări de remediere, în scopul optimizării activităţii şi asigurarea unui climat optim şi de calitate a serviciilor prestate la nivelul structurilor responsabile cu acordarea asistenţei medicale de urgenţă”, arată DSU.

Un alt aspect subliniat de DSU este activitatea Comisiei Interministeriale pentru Suport Tehni care emite „aviz conform” pentru realizarea programelor de înzestrare, dotare, pregătire a personalului şi alte măsuri pentru buna funcţionare a serviciilor de ambulanţă şi UPU / CPU, precum şi pentru proiectele de acte normative în domeniul asistenţei medicale de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical calificat, ce urmează a fi adoptate / emise de Guvern, respectiv de conducătorii organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale.

DSU explică faptul că, în perioada 2015 – mai 2022, au fost emise 293 avize, dintre care 180 avize favorabile cu privire la mai multe aspecte.

Oficialii DSU se referă şi la activităţi de formare profesională pentru personalul serviciilor de ambulanţă.

”La nivelul DSU există o preocupare constantă pentru pregătirea continuă a personalului medical încadrat pe ambulante, astfel că, anual se solicită o listă de propuneri pentru cursuri de formare profesională, precum şi o lista de cursuri realizate”, a mai transmis DSU, explicând că, Planul de formare anual trebuie să cuprindă o listă obligatorie de teme.

”Un alt element important din activitatea DSU, cu importanţă în creşterea nivelului de pregătire al personalului din serviciile de ambulanţă este reprezentat de dezvoltarea noii curricule de formare a programului de atestat pentru asistenţii medicali si a cursurilor din noua curriculă de formare”, mai arată DSU.

Instituţia se referă şi la diferite proiecte europene derulate de DSU în ultimii ani, dar şi la exerciţii, care au dus la pregătirea constantă a personalului. Un alt aspect abordat este achiziţiile de ambulanţe / autospeciale.

”Astfel, în perioada 2017 – 2022 au fost achiziţionate 821 de autospeciale pentru serviciile publice de ambulanţă. Pentru cele 821 autospeciale achiziţionate pentru serviciile publice de ambulanţă, IGSU al MAI a plătit în total 300.181.623,47 lei (60.680.754 Euro), sumele provenind din proiectele finanţate din fonduri europene (Programul Operaţional Regional, Programul Operaţional Infrastructură Mare)”, a mai transmis DSU.

Potrivit instituţiei, un alt proiect ce se va derula prin finanţare europeană (prin IGSU al MAI) vizează achiziţia a 1200 de ambulanţe, mare parte dintre acestea fiind destinate Serviciilor Publice de Ambulanţă.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Rechizitoriu dosarul Revoluţiei: „Grupul Iliescu” a avut ca scop înlăturarea lui Ceauşescu, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS

Cristian Saghin

5.000 de doze de vaccin împotriva variolei maimuței, pentru România

redactia

L’Equipe: Popovici este singur pe planeta sa!

Gloria Pascu

Ziua Marinei, 15 august – Klaus Iohannis: În câteva luni, ţara noastră a devenit un simbol al unităţii, solidarităţii şi coeziunii care caracterizează Alianţa Nord-Atlantică. Vom consolida postura NATO de descurajare şi apărare

Mihnea Tudor

METEO ANM: Cod galben de instabilitate atmosferică în cea mai mare parte a ţării, până luni seară

Mihnea Tudor

”Vasile, tu eşti remaniat?” Ciolacu, întrebat despre o eventuală remaniere a ministrului Apărării

Mihnea Tudor

România trimite pompieri şi autospeciale mari de stingere, ca să ajute la stingerea uriașelor incendii din Franța, la solicitarea guvernului de la Paris

Mihnea Tudor

Portofelele românilor, la pământ: Rata anuală a inflaţiei este la 15%, gazele s-au scumpit cu peste 70%, iar uleiul cu aproape 52%, într-un an

Mihnea Tudor

Vin ploile: Cod Portocaliu de ploi torenţiale, descărcări electrice, vijelii, până miercuri, în anumite zone din țară

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »