Situație dificilă în Polonia: carantină NAȚIONALĂ, până în ianuarie

Polonia intră în carantină naţională de luni, până la mijlocul lunii ianuarie. În toată această perioadă, în țarta vecină vor fi închise toate mall-urile, hotelurile si pârtiile de schi.

Ministrul polonez al Sănătății a avertizat că este posibil un al treilea val al pandemiei de Covid-19 în noul an și le-a cerut polonezilor să fie precauți.

Pentru Anul Nou va fi instituită interdicția de circulație între 7 seara, pe 31 decembrie, și 7 dimineața, pe 1 ianuarie, pentru a preveni răspândirea virusului.

10 zile carantină la intrarea în Polonia

Noile restricții se adaugă celor care sunt deja în vigoare: restaurantele, cafenelele, cinematografele și teatrele sunt închise. Învățământul se desfășoară online, reuniunile sunt limitate la 5 persoane iar copiii mai mici de 16 ani pot ieși din case numai însoțiți de adulți, în timp ce persoanelor de peste 70 de ani li se recomandă să nu iasă deloc din locuințe.

De asemenea, persoanele care intră în țară în această perioadă, folosind mijloacele de transport public vor fi obligate să rămână 10 zile în carantină.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

carantina poloniapolonia carantina nationalarestrictii polonia
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes