Recomandate Sanatate

Situație sumbră și în România: SIDA avansează, în Europa de Est, în umbra Covid-19

Pe o stradă din Bucureşti, toxicomani se înghesuie în jurul unei ambuanţe pentru a primi seringi, relatează AFP, în contextul în care toate privirile sunt îndreptate către covid-19, iar lupta împotriva HIV bate pasul pe loc şi SIDA avansează ascunsă în Europa de Est.

Alina Schiau, de la Asociaţia Română Anti-Sida (ARAS), străbate de trei ori pe săptămână cartiere sensibile din Bucureşti, pentru a veni în ajutor persoanelor vulnerabile şi a le furniza material steril, în scopul evitării unui risc de contaminare.

Însă stocurile scad, iar vizitele devin mai scurte. Din cauza lipsei fondurilor publice, în timp ce toate eforturile se concentrează asupra noului coronavirus, ambulanţa riscă să rămână în garaj începând din noiembrie, deplânge ea.

”Ce este mai scump? Să cumperi o seringă sau să tratezi un pacient toată viaţa sa?”, îşi exprimă indignarea colega sa, Ada Luca, furioasă din cauza lipsei de acţiune a Guvernului.

Încă dinaintea crizei santare, fostul bloc comunist se afla între regiunile cele mai afectate. În 2019, 76% dintre cazurile de SIDA diagnosticate pe bătrânul continent se înregistrau în partea sa de est, potrivit centrului European de Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC).

Iar Covid-19 nu a făcut decât să agraveze situaţia.

DEPISTAREA ÎN SCĂDERE PUTERNICĂ

”Stigmatizării căreia îi sunt în continuare vctime persoanele seropozitive în numeroase ţări, pandemia i-a adăugat provocări suplimentare”, declară AFP Davron Mukhamadiev, coordonatorul în Europa al al Crucii Roşii (FICR).

Din cauza închiderii spitalelor pentru alţi bolnavi decât cei cu Covid-19 şi unor restricţii de călătorie, ”accesul la servicii de depitare şi diagnostic a fost restrâns”, precizează el.

Potrvit ONUSIDA, 140.000 de infectări cu HIV au fost înregistrate în Euroa de Est şi Asia Centrală în 2020, în scădere de la 170.000 în 2019. Departe de a indica o schimbare de tendinţă, această scădere reflectă o scădere ”brutală” a depistării, subliniază agenţia ONU.

România, o ţară cu 19 milioane de locuitori, care are aprocimativ 17.000 de pacienţi seropozitivi, a înregistrat o scădere cu o treime a testelor anul trecut.

La fel şi Bulgaria vecină. ”Centrele sanitare regionale au fost depăşite de depistarea covid-19 şi aproape că nu au mai făcut teste anti-HIV”, deplânge Alexander Milanov, de la Organizaţia naţională bulgară a pacienţilor.

”ABANDONAŢI”

Perturbând lanţurle logistice, pandemia a complicat totodată accesul bolnavilor la medicamente, subliniază Mukhamadiev.

Aceasta reprezintă o provocare în plus pentru românii seropozitivi, în contextul în care se află cu regularitate în pană de terapii, în această ţară al cărei buget alocat sănătăţii este cel mai mic în Uniunea Europeană (UE).

Pentru Alexandru Tantu, un informatician seropozitiv în vârstă de 28 de ani, care locuieşte la Bucureşti, argumentul absenţei resurselor ”nu ţine”.

”Ne simţim abandonaţi, de unde şi furia noastră”, declară tânărul AFP, evocând boli în care absenţa tratamentului sau întârzieri ale tratamentului riscă să aibă ”consecinţe ireparabile”.

Contactat de AFP, Ministerul Sănătăţii nu a răspuns, însă medici declară că aşteaptă o primă plată de fonduri, în urma unei rectificări bugetare aprobate de către Guvern.

Alexandru se declară ”privilegiat”, evocând faptul că are un loc de muncă stabil, însă spune că primeşte telefoane de la bolnavi care ”se gândesc la sinucidere”.

El reproşează statului faptul că nu şi-a recunoscut niciodată ”responsabilitatea istorică”, având în vedere că majoritatea morţilor din cauza SIDA îi sunt imputabile.

Aprocimativ 11.000 de copii născuţi în anii ’80, în regimul pronatalist al lui Nicoale Ceauşescu, au fost contaminaţi prin folosirea unor seringi nesterilizate în spitale sau orfelinate. SIDA era considerată, atunci, un rău care afecta doar ”Occidentul depravat”.

FRICĂ VISCERALĂ

Penurii de tratamente anti-sida, Alina Dumitriu, directoarea ONG-ului Sens Pozitiv, a cunoscut deja, însă credea că acele vremuri au trecut.

Între apeluri telefonice şi mesaje scrise de la pacienţi disperaţi, ea triază comprimate – donaţii primite din străinătate – pe care le va trimite celor a căror viaţă depinde de ele, zeci de persoane pe săptămână.

Ea furnizează uneori şi unor spitale, care ”au trebuit să taie din bugetul destinat bolnavilor de SIDA, pentru a face faţă afluxului de cazuri grave de Covid-19”.

Noile terapii prelungesc durata vieţii, însă ”aceşti bolnavi trăiesc mereu cu o frică viscerală, neştiind dacă mâine vor mai avea medicamente”, îşi exprimă nemulţumirea Dumitriu.

Într-o geantă mare şi roşie, ea transportă pilule în valoate de câteva mii de euro, devenită o ”traficantă de medicamente” în pofida voinţei sale.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Discuţii privind susţinerea Guvernului la Vila Lac între liderii PNL și PSD. Social democrații joacă tare, liberalii nu cedează

Mihnea Tudor

Armistițiu pentru România: Nicolae Ciucă a trimis către liderii partidelor un document. Se urmărește susţinerea unui guvern minoritar

Mircea Furdu

Reacții adverse vaccin – Un medic demontează ”o inepţie”: Nu există așa ceva!

Gloria Pascu

Lovitură pentru PNL: Ludovic Orban și-a dat demisia din grupul parlamentar liberal

Mihnea Tudor

HG pentru reglementarea accesului persoanelor nevaccinate în mall-uri şi instituţii publice, publicată în Monitorul Oficial

Gloria Pascu

Își depune Nicolae Ciucă mandatul, dacă nu strânge o majoritate? Rareş Bogdan explică pașii ce urmează

Mircea Furdu

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »