SMURD ar putea ”zbura” de sub aripa lui Arafat. Alexandru Rafila vrea să-l treacă în subordinea sa

Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, vrea să ia SMURD de la Raed Arafat, astfel încât serviciul să treacă de la Ministerul de Interne la cel al Sănătății. Ministrul a explicat, joi, de ce trebuie să fie făcută această modificare. Însă, șeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a reacționat și l-a contrazis.

Medicul Alexandru Rafila a explicat că SMURD trebuie să treacă la Ministerul Sănătății, deși la Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul de Interne sunt profesioniști.

„Discutăm de o activitate medicală, iar responsabilitatea în fața opiniei publice și a lumii medicale este a Ministerului Sănătății. Sunt partenerii noștri, SMURD e o structură a DSU care și-a făcut foarte bine datoria, dar integrarea serviciilor de urgență cu celelalte servicii medicale e absolut necesară pentru că nu funcționează separat.

Ele funcționează integrat. Trebuie să fie o politică de sănătate care să nu țină cont de numele persoanelor care ocupă funcții la un moment dat”, a spus Alexandru Rafila, joi, la o dezbatere publică.

Această schimbare are, de fapt, o miză politică și financiară considerabilă. Anul trecut, Inspectoratul pentru Siutații de Urgență (ISU) a avut un buget de peste 2 miliarde de lei. SMURD beneficiază de un buget separat ce este alimentat din mai multe surse, precun: Ministerul Sănătății, cel al Afacerilor Interne, bugete ale autorităților publice locale, precum și sponsorizări și donații.

Reacție Raed Arafat

Pe de altă parte, aflat la Brașov, pentru inaugurarea noii clădiri a UPU-SMURD, șeful DSU a declarat, joi, că nu vede niciun motiv pentru o eventuală integrare a SMURD în Ministerul Sănătăţii. Secretarul de stat Raed Arafat consideră că acest demers nu ar face decât „să slăbească sistemul şi să strice ce s-a construit” până acum.

„Integrarea în Ministerul Sănătății a SMURD sau ruperea modului de lucru al sistemului de urgenţă ce există la momentul actual, care este un mod integrat cu DSU şi care şi-a dovedit eficienţa – cel puţin pe durata pandemiei s-a văzut foarte clar eficienţa unei coordonări unitare – şi întoarcerea în timp la un model în care fiecare era într-un alt loc nu face decât să slăbească sistemul şi să strice ce s-a construit”, a declarat medicul Raed Arafat.

Șeful DSU a adăugat că se va merge mai departe pe un model integrat. Raed Arafat a spus că se colaborează cu Ministerul Sănătății, dar această colaborare este „într-un singur loc”. Medicul a precizat că la o intervenție nu merg doar ambulanța, medicul, ci și pompierii, SMURD-ul și elicopterul.

Tensiunile dintre Rafila și Arafat au apărut din primele zile ale guvernului Ciucă, motivul la acel moment fiind gestionarea pandemiei. Una dintre primele decizii ale lui Alexandru Rafila a fost oprirea conferințelor săptămânale de presă la care Raed Arafat prezenta informații despre pandemie.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

arafat rafilapreluare smurdrafilasmurd
Felix Bradu
Felix Bradu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 20 de ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes