Şoc la Campionatul Mondial: Norvegia a eliminat Brazilia ȋn optimi, ȋn cea de-a 25-a zi lider de audienţă la Antena 1

Istoria Campionatului Mondial 2026 continuă să se scrie live pe Antena 1 ȋn cea de-a doua zi a optimilor competiţiei. Norvegia a șocat ȋntreg mapamondul ieri, când a eliminat cvintupla campioană mondială, Brazilia, grație golurilor marcate de Erling Haaland și a ajuns pentru prima dată ȋn sferturile Campionatului Mondial, unde va ȋntâlni Anglia, care și ea a reușit ieri o calificare fabuloasă ȋmpotriva Mexicului.

Aseară, toţi ochii au fost pe confruntarea Brazilia – Norvegia, partida impunându-se ca lider detașat de audienţă la nivelul tuturor categoriilor de public, Antena 1 bifând astfel a 25-a zi a campionatului mondial lider de audienţă. De altfel, ieri Antena 1 a condus topul audienţelor, atât în Prime Time, cât şi la nivelul întregii zile.

Astăzi, competiţia care se vede exclusiv ȋn universul Antena, ne arată, o dată ȋn plus, că nimic nu e banal, nici ȋntr-o zi de luni, căci Ronaldo și Yamal fac spectacol total. De la 22.00, Legenda și Viitorul stau faţă ȋn faţă. Ronaldo, la al șaselea Mondial alături de echipa lui perfectă versus tânărul și ambiţiosul Yamal și campioana Europei promit spectacol total ȋn Portugalia – Spania, ȋn direct, pe Antena 1 și AntenaPLAY. De la 03.00, fotbalul dă foc la scenariu ȋn cea mai frumoasă dramă de la Hollywood: America, ţara-gazdă World CUP 2026 ȋntâlnește Belgia – echipa care refuză să „moară” : a „ȋnviat” deja de două ori ȋn cadrul celui mai urmărit eveniment al planetei.

Ieri, cea de-a treia confruntare a optimilor le-a adus faţă ȋn faţă pe Brazilia și Norvegia. Partida disputată ȋn intervalul 23.00 – 01.04, rezultat 1-2, transmisă ȋn direct pe Antena 1 și AntenaPLAY, a fost prima opţine de vizionare a telespectatorilor, cu 45.6% cotă de piață și 8.8 puncte de rating, urmată de Pro Tv cu 13.1% cota de piaţă și 2.5 puncte de rating, date ȋnregistrate la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde programul a ȋnregistrat 39.4% cotă de piaţă și 9.2 puncte de rating, fiind urmat de Pro TV cu doar 9.7% cota de piaţă și 2.3 puncte de rating, dar și la nivelul ȋntregii ţări, unde Antena 1 a ȋnregistrat 31.3% cotă de piaţă și 7 puncte de rating, urmată tot de Pro TV cu 11.2% cota de piaţă și 2.5 puncte de rating. În minutul de aur, 23.42, peste 1.5 milioane de telespectatori urmăreau partida de la Antena 1.

De altfel, Antena 1 a condus clasamentul audienţelor și la nivelul ȋntregii zile, cu 2.7 puncte de rating și 22.7% cota de piaţă, dar și pe ȋntreg intervalul de Prime Time (19.00 – 00.00) cu 4.8 puncte de rating și 21.9% cotă de piață, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse ȋntre 21 și 54 de ani.

Aseară, Brazilia a suferit o înfrângere dureroasă în fața Norvegiei ȋn direct pe Antena 1 și a fost eliminată din optimile de finală de la Cupa Mondială.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

anglia - mexic rezultatcm 2026 rezultatenorvegia - brazilia rezultatrezultate fotbal
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes