Eveniment

Societatea Ornitologică Română: Dispariţia lacului Iezer Călăraşi în mai puţin de trei luni – VIDEO

Societatea Ornitologică Română: Dispariţia lacului Iezer Călăraşi în mai puţin de trei luni - VIDEO
Societatea Ornitologică Română: Dispariţia lacului Iezer Călăraşi în mai puţin de trei luni - VIDEO

Societatea Ornitologică Română (SOR) atrage atenţia că lacul Iezer Călăraşi a secat şi cere autorităţilor să găsească urgent soluţii prin care regimul hidrologic al lacului să fie restabilit, întrucât, în caz contrar, biodiversitatea va fi afectată iremediabil. Lacul este unul dintre locurile de iernare pentru zeci de specii de păsări, între care gâştele cu gât roşu şi pelicanii.

Localizat ȋn vecinătatea Dunării şi pe marele drum de migraţie estic, lacul Iezer Călăraşi este unul dintre locurile preferate ale păsărilor pentru popas în drumul lor spre locurile de iernare. Un total de 32 de specii protejate ȋn Europa, majoritatea acvatice, cuibăresc, au cartier de iernare sau se odihnesc ȋn timpul migraţiei ȋn Iezerul Călăraşi. Datorită biodiversităţii sale, Iezerul Călăraşi a fost declarat arie naturală protejată şi „zonă umedă de importanţă internaţională” de către Convenţia Ramsar„, arată Societatea Ornitologică, într-un comunicat de presă transmis vineri.

Cauza principală a secării lacului Iezer Călăraşi este un stăvilar defect, amplasat între lacul Gălăţui şi canalul care alimentează lacul Iezer Călăraşi.

„Este nevoie ca acest stăvilar să fie repus rapid în funcţiune pentru a readuce la viaţă Iezerul Călăraşi. Dar acest stăvilar defect, aflat în responsabilitatea administratorului Lacului Gălăţui, deşi este principala cauză, nu este singura. De-a lungul timpului, pe canalul care alimentează lacul Iezer Călăraşi au fost făcute multe treceri, unele ilegale, folosite de fermerii şi crescătorii de animale din zona Iezerului. Aceste treceri, majoritatea tuburi de beton, s-au transformat în tot atâtea obstacole de-a lungul canalului şi au afectat din ce în ce mai mult debitul de apă cu care era alimentat lacul Iezer Călăraşi”, a declarat ornitologul SOR Emil Todorov, citat în comunicat.

El a adăugat că seceta este încă unul din factorii care au contribuit la reducerea debitului de apă, dar nu ar fi dus la transformarea lacului Iezer Călăraşi într-un deşert.

„La jumătatea lunii august, lacul Iezer Calarasi a fost secat complet. Înregistrările prin satelit din perioada iulie – octombrie arată rapiditatea cu care apa a dispărut din albia lacului. Filmările şi fotografiile făcute recent de echipa SOR în teren dovedesc că situaţia este neschimbată”, a spus acesta.

VIDEO Iezerul Călăraşi

Lacul Iezer Călăraşi se numără printre cele mai importante locuri de iernare pentru gâştele cu gât roşu, cele mai periclitate gâşte din lume, iar acestea vor sosi în mai puţin de două luni din lunga lor călătorie începută în ţinuturile arctice. Pe lângă gâşte, au de suferit şi ambele specii de pelicani care cuibăresc în România, pelicanul creţ si cel comun. Înainte de secare, lacul era situl favorit de hrănire pentru pelicanii care veneau din colonia de pe lacul Srebarna, situat pe malul bulgăresc al Dunării, în apropiere de Călăraşi. Mii de păsări din alte zeci de specii au de suferit din cauza dispariţiei lacului, mai ales că secarea s-a produs în timpul migraţiei de toamnă şi speciile aflate în migraţie au pierdut un loc crucial de odihnă şi hrănire. Acestea sunt doar o parte din consecinţe, întrucât dispariţia lacului va avea efecte profunde nu doar asupra naturii, ci şi asupra comunităţilor din zonă.

„Societatea Ornitologică Română reia apelul către toate instituţiile responsabile (Administratia Naţională Apele Române, Agenţia Naţională pentru Arii Naturale Protejate, Agenţia de Protecţie a Mediului, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, Administraţia lacului Gălăţui, Primăria Comunei Grădiştea), Guvernul României şi Administraţia Prezidenţială să găsească urgent soluţii prin care regimul hidrologic al lacului Iezer Călăraşi să fie restabilit în cel mai scurt timp. Este singura opţiune pentru a putea readuce la viaţă lacul Iezer Călăraşi”, mai scrie în comunicat.

Alte știri de interes

Nicuşor Dan anunță curățenia generală în companiile Primăriei București: Sunt nişte trucuri juridice

Mihnea Tudor

Lanţ uman de la Clubul Colectiv până la Curtea de Apel Bucureşti, la cinci ani de la tragedie

Mihnea Tudor

Târgul de Crăciun nu va mai avea loc: Situaţie sanitară excepțională

Gloria Pascu

Barometrul Europa FM: Opţiunile politice ale alegătorilor. Cine va câștiga alegerile

Mihnea Tudor

Scad tarifele pentru terminarea apelurilor fixe, anunţă Autoritatea din Comunicaţii

Gloria Pascu

Erdogan atacă VIOLENT ”puşlamalele de la Charlie Hebdo” care l-au caricaturizat

Mihnea Tudor

Cei patru militari români răniți în Afganistan, transferați în Germania

Mihnea Tudor

Dosarul de corupţie al fostului preşedinte al CJ Prahova Mircea Cosma şi al fiului acestuia, Vlad Cosma, se va rejudeca

Mihnea Tudor

Adriana Săftoiu, despre lista PNL pentru alegerile parlamentare: Ori țara asta e pierdută, ori e un experiment

Saghin Cristian

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »