Softul de prevenire a votului multiplu, la alegerile europarlamentare

Vineri, Guvernul a aprobat o hotărâre prin care a stabilit oficial ziua de 26 mai pentru alegerile europarlamentare şi o alta referitoare la calendarul pentru alegeri.

Până când se depun candidaturile

Până în 28 martie trebuie depuse candidaturile. De asemenea, va fi folosit sistemul informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal, sistem care nu a fost folosit la Referendumul pentru familia tradiţională.

„Guvernul a adoptat cadrul general cu privire la alegerile pentru Parlamentul European care vor avea loc duminică, 26 mai. A fost aprobat şi programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare pentru alegerea membrilor României în Parlamentul European, de exemplu, cu 60 de zile înainte de ziua de referinţă, adică până la data de 28 martie 2019 trebuie depuse şi înregistrate candidaturile”, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului la finalul şedinţei. Autoritatea Electorală Permanentă împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Institutul Naţional de Statistică vor asigura implementarea şi operaţionalizarea sistemului informatic de monitorizare a prezenţei la vot şi de prevenire a votului ilegal.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

alegerialegeri europarlamentareeuroparlamentareziua alegerilor
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes