Un nou sondaj IMAS a stabilit ierarhia partidelor politice la sfârșitul lunii iulie, arătând preferințele românilor cu aproape două luni înainte de alegerile locale. PNL este în ușoară creștere față de lunile precedente, fiind situat la 33,4%, însă cea mai mare creștere o are PSD, potrivit sondajului IMAS realizat la comanda Europa FM pentru luna iulie. În același timp, Alianța USR-PLUS este luată în calcul pentru prima oară, fiind cotată la 17,2%.
PNL e creditat cu 33,4%, astfel încât liberalii mai cresc puțin, după ce, în luna mai, înregistrau cele mai puține opțiuni din acest an (32,6%).
PSD, în schimb, crește ceva mai mult, de la 21,9% în iunie la 23,4%.
Pentru prima dată, sondajul include Alianța USR Plus, nu cele două formațiuni separat, iar Alianța e creditată cu 17,2%. Luna trecută, USR avea 12,3% în sondaj, iar Plus – 5,8%.
Partidul lui Victor Ponta, Pro România, scade în această lună la 9,7% de la 11%.
UDMR revine peste pragul electoral, cotat la 5,6%, după ce luna trecută nu înregistra decât 3,4% din opțiunile de vot.
PMP coboară și mai mult sub pragul electoral: 3,9% în această lună, față de 4,7% în iunie.
ALDE scade la 3,4%, la mai puțin de jumătatea procentelor pe care le avea în urmă cu un an (7,3% în iulie 2019).
Sondajul a fost realizat de IMAS la comanda Europa FM, în perioada 10 – 29 iulie, pe un eșantion de 1010 persoane. Marja de eroare este de 3,1%. Pentru realizarea acestui Barometru Europa FM s-a folosit metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).
Sistemul CATI reprezintă o metodă de colectare a datelor de sondaj pe baza unui chestionar standardizat aplicat prin telefon persoanelor selectate aleator prin procedura RDD (random digit dialing).









Comenteaza cu profilul facebook