Politica Recomandate

Sondaj IMAS – Preferințele românilor privind partidele politice. PNL și PSD se luptă pentru primul loc

IMAS a realizat un sondaj de opinie la cererea postului de radio Europa FM. Conform sondajului, principalele două partide din România, PNL și PSD sunt în scădere în ceea ce privește intenția de vot.

Întrebarea sondajului a fost: „Dacă săptămâna viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament și v-ați prezenta la vot, cu ce partid ați vota?” Au răspuns 1010 persoane, în intervalul 8 27 mai, iar studiul arată că:

Partidul Național Liberal (PNL) este într-o ușoară scădere cu un procent de 32,6%, față de 33% cât avea în luna aprilie, conform sursei citate. Procente importante ar pierde și Partidul Social Democrat (PSD), care a ajuns de la 24,8% în luna aprilie la 23% în luna mai. În creștere este Pro România, de la 8,2% la 11,2%. La începutul anului, mai exact în luna ianuarie, partidul se situa la 3,8%. Și Uniunea Salvați România (USR) este pe un usor trend ascendent, ajungând conform acestui sondaj la 11,6 procente.

Cei de la PLUS, partidul unui alt fost prim-ministru, Dacian Cioloș, stagnează la 5,1 la sută, la fel ca în luna precedentă, iar UDMR a regresat la 5,1%. ALDE, conduse de Călin Popescu Tăriceanu, și PMP – Eugen Tomac – sunt în acest moment sub pragul electoral. Primul partid are un procent de 4,2 la sută, cel de-al doilea se situează la 3,7 la sută.

Conform celor de la IMAS, sondajul are o marjă de eroare de 3,1 la sută.

Alte știri de interes

Întâlnire fierbinte la vârful PNL. Rezultatul alegerilor locale şi politica de alianţe, pe ordinea de zi

Mihnea Tudor

Noi acum înseamnă trei! Mesajul lui Smiley şi Gina Pistol – VIDEO

Gloria Pascu

Băsescu anunţă o întâlnire între Eugen Tomac şi Ludovic Orban, pentru a discuta despre o eventuală alianţă

Mihnea Tudor

Clotilde Armand acuză o tentativă de fraudare a votului şi publică imagini cu procese verbale care ar fi originale. Reacția lui Tudorache – VIDEO

Mihnea Tudor

Dreapta la putere în România îşi consolidează poziţia în vederea alegerilor parlamentare, în urma alegerilor locale, scrie presa internaţională

Mihnea Tudor

Alianța PNL – UDMR în aer. Rareș Bogdan, atac la UDMR și Kelemen Hunor

Mihnea Tudor

Gabriela Firea, ultima intervenție în calitate oficială: Sunt mai dureroase cuţitele înfipte în spate. Va urma o perioadă dificilă pentru mine

Mihnea Tudor

Elena Udrea nu vede cu ochi buni ”entuziasmul” cu care s-a votat ”noul”. Cine este marele perdant al acestor alegeri locale

Mihnea Tudor

Nicuşor Dan: Este ziua de naştere a noului Bucureşti – VIDEO

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »