stiripescurt.ro
Eveniment

Sorin Oprescu a fost dat în urmărire. Încă o persoană condamnată în acelaşi dosar este căutată

Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost dat în urmărire vineri, nefiind găsit la domiciliu pentru a fi încarcerat, după ce a fost condamnat definitv la 10 ani şi opt luni de închisoare. De asemenea, a fost dat în urmărire şi Popa Cornel Bogdan, fost şef al Administraţei Cimitirelor, condamnat în acelaşi dosar.

UPDATE: ”Astăzi, 13 mai 2022, în urma deciziei instanţei, Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei a pus în aplicare un mandat privind condamnarea la pedeapsa cu închisoarea de 10 ani şi 8 luni, emis pe numele unui bărbat. Acesta nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost dispusă punerea în urmărire, fiind emis şi mandat european de arestare”, a transmis, vineri, Poliţia Capitalei.

Poliţia Capitalei a transmis date şi cu privire la urmărirea lui Popa Cornel Bogdan.

”Astăzi, 13 mai 2022, în urma deciziei instanţei, Serviciul Investigaţii Criminale din Poliţia Capitalei a pus în aplicare un mandat privind condamnarea la pedeapsa cu închisoarea de 11 ani şi 6 luni, emis pe numele unui bărbat. Acesta nu a fost găsită la domiciliu sau la adresele cunoscute, fapt pentru care a fost dispusă punerea în urmărire, fiind emis şi mandat european de arestare”, a transmis sursa citată, conform news.ro.

De asemenea, Poliţia Capitalei anunţă că alte trei persoane au fost încarcerate.

”Tot astăzi, 13 mai 2022, în aceeaşi cauză, au fost puse în aplicare alte 3 mandate privind condamnarea la pedeapsa cu inchisoarea de 7 ani şi 2 luni, 6 ani şi 10 luni şi respectiv 4 ani. Cei trei bărbaţi au fost conduşi la penitenciar în vederea încarcerării”, a mai transmis Poliţia Capitalei.

ŞTIRE INIŢIALĂ: Fostul primar al Capitalei Sorin Oprescu a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Bucureşti la 10 ani şi 8 luni de închisoare într-un dosar în care este acuzat de mai multe fapte de corupţie. Decizia, amânată de mai multe ori până acum, este definitivă. El fusese condamnat în mai 2019 la 5 ani şi patru luni de închisoare, ca urmare a deciziei Tribiunalului Bucureşti.

instanţa a mai decis să ia măsura de siguranţă a confiscării extinse a imobilului situat pe strada Herăstrău din Bucureşti, cumpărat de Sorin Oprescu prin Adriana Elena Nica. De asemenea, au mai fost confiscate de la fostul primar general sumele de 102.400 lei şi de 9.500 euro.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti menţine sechestrul asigurator asupra unei case şi a unei teren din Ciolpani, care îi aparţin lui Sorin Oprescu.

Alte condamnări pronunţate în dosar sunt: Popa Bogdan-Cornel (fost şef al Administraţiei Cimitirelor) – 11 ani şi 6 luni închisoare, Stanca Cristian (fost şofer al lui sorin Oprescu) – 7 ani şi 2 luni închisoare, Constantinescu Mircea-Octavian (director economic în Primăria Capitalei) – 6 ani şi 10 luni închisoare, Petroi-Avasiloae Ruxandra-Mihaela (fost director al Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti – 2 ani şi 10 luni închisoare cu suspendare, Şupeală Florin (fost director în cadrul Centrului Cultural Palatele Brâncoveneşti) – 7 ani închisoare, Albu Romeo – 6 ani închisoare, Niţă Ion – 7 ani şi 10 luni închisoare, Bengalici Claudiu – 6 ani şi 6 luni închisoare.

Comenteaza cu profilul facebook

Alte știri de interes

Petiţie pentru susţinerea proiectului de lege Bujorul – Floarea Naţională şi Simbol Floral al României, iniţiată de Facultatea de Horticultură Bucureşti

Mihnea Tudor

TJ Miles a părăsit Survivor înainte de Confruntările Individuale! Astăzi, telespectatorii își pot vota favoritul

Gloria Pascu

VIDEO – Tinere dezbrăcate ce fac baie în Bega, lângă o terasă, în zona centrală a Timișoarei

Mihnea Tudor

Klaus Iohannis: România sprijină un proces rapid de aderare a Suediei la NATO

redactia

Eurovision cu SCANDAL! Directorul Teleradio-Moldova acuză juriul din ţara sa că a ignorat concurentul României

Mircea Furdu

TVR reacționează după descalificarea juriului României la Eurovision, acuzând că regulile au fost schimbate în timpul jocului

Mihnea Tudor

Eurovision 2022 Torino – Românii din străinătate pot vota #2 pentru melodia României „Llamame” de maximum 20 de ori

Mihnea Tudor

Supravieţuitori, despre condamnările în dosarul Colectiv: „Dreptate nu se va face atât timp cât justiţia este înfăptuită după legi blânde”

Felix Bradu

Doi jurnalişti Digi24, reţinuţi în Transnistria. Intervenție de urgență a MAE

Mihnea Tudor

Un tată iresponsabil, cercetat pentru rele tratamente aplicate minorului. S-a filmat cu un bebeluş în braţe, pe volan

Mihnea Tudor

10 Mai Ziua Independenţei României – Klaus Iohannis, mesaj într-un moment istoric ”când suntem martorii resuscitării unei mentalităţi imperialiste”

Mircea Furdu

Incendiu la un hotel din Mamaia, plin de turiști

Mihnea Tudor

Se închide Autostrada Soarelui, pentru patru nopți

Mircea Furdu

Marcel Ciolacu nu are pensie specială! Cum explică liderul Camerei acest lucru?

Mihnea Tudor

Sute de radare și mii de polițiști sunt la datorie, de 1 mai. Nu vă suiți la volan dacă ați băut!

Mihnea Tudor

Acest website sau tool-urile externe, folosesc cookie-uri necesare pentru buna lui functionare, in scopurile descrise in politica de cookie-uri. Pentru a afla mai multe despre acestea si despre modul in care poti sa revoci acordul pentru cookie-urile folosite, te rugam sa consulti Politica de COOKIES. Prin inchiderea acestui mesaj de notificare sau continuarea navigarii in website in orice fel, iti dai acceptul pentru folosirea de cookie-uri. DE ACORD Termeni si conditii »