Vacante

Spania redeschide granițele. Cine poate intra în peninsulă

Barcelona, Spania
Barcelona, Spania

Începând de miercuri, 1 iulie, Spania va permite din nou circulaţia liberă a cetăţenilor europeni. Guvernul de la Madrid a mai anunțat și că va ridica progresiv restricţiile de călătorie în terţe ţări, pe baza unei liste convenite cu Uniunea Europeană.

Ministerul de Interne spaniol a publicat marţi în Monitorul Oficial o notă cu noile categorii de călători exceptaţi de la restricţiile de deplasare, indiferent de locul lor de provenienţă.

Totuşi, documentul nu include încă dispoziţii referitoare la ţările considerate sigure, pentru care, începând din iulie, statele UE îşi vor redeschide frontierele, ce au fost închise la jumătatea lunii martie pentru a încetini răspândirea pandemiei de COVID-19.

Croaţia, care deţine preşedinţia Consiliului UE, a dat răgaz până marţi (ora 12:00) pentru ca ţările membre să accepte sau să respingă acea listă.

Ca linie directoare, Ministerul de Interne din Spania îi desemnează pe cetăţenii din UE drept beneficiari ai circulaţiei libere. Spania şi-a deschis deja frontierele cu ţările din spaţiul Schengen la 21 iunie, când s-a încheiat starea de alertă, cu excepţia Portugaliei, pentru care îşi va redeschide frontierele miercuri.

Cine poate intra în Spania

De asemenea, va fi permisă circulaţia persoanelor care deţin permise de rezidenţă sau vize de şedere de lungă durată eliberate de statele membre UE şi de cele din spaţiul Schengen, care nu vor mai fi verificate dacă se îndreaptă direct spre localitatea de reşedinţă.

Sunt, de asemenea, exceptaţi studenţii şi lucrătorii cu calificare înaltă, a căror activitate este necesară şi care nu poate fi amânată sau realizată de la distanţă. Nu vor fi acceptaţi din motive de ordine şi sănătate publică în contextul crizei sanitare cetăţeni din terţe ţări, cu excepţia celor care rezidă în UE, în statele asociate spaţiului Schengen, în Andorra, Monaco, Vatican şi San Marino.

Vor putea intra în Spania titularii de vize de lungă durată eliberate de un stat membru sau asociat spaţiului Schengen, lucrătorii transfrontalieri şi profesionişti în domeniul medical, inclusiv investigatori sanitari şi cei care asistă persoanele în vârstă sau care se întorc în ţară după ce au realizat o activitate profesională în străinătate.

Restricţiile nu se aplică transportului de mărfuri, transportului maritim sau activităţilor din domeniul pescuitului şi nici transportului aerian comercial. Ele nu se aplică personalului diplomatic, consular, organizaţiilor internaţionale, militarilor, protecţiei civile, membrilor organizaţiilor umanitare sau studenţilor care învaţă în statele membre sau asociate Schengen şi care deţin permisele sau vizele necesare.

Vor putea intra, de asemenea, în Spania persoane care călătoresc din motive familiale şi care dispun de documentele necesare sau persoane aflate în situaţii de forţă majoră.

Aceste dispoziţii nu vizează graniţa terestră cu Andorra şi nici controlul frontalier cu colonia britanică Gibraltar. Cu caracter temporar, rămân închise punctele terestre de intrare şi de ieşire în Spania prin oraşele nord-africane Ceuta şi Melilla.

Alte știri de interes

Voucherele de vacanță fac minuni: Hotelurile de la mare, ocupate 80% în primele zile din septembrie

Mihnea Tudor

Litoralul pentru toți 2020 – tarife reduse drastic după 1 septembrie

Mihnea Tudor

Recomandare MAE: Faceți doar călătoriile esenţiale

Mihnea Tudor

Coronavirus Grecia – Noi restricţii în insula Mykonos şi în regiunea Halkidiki din cauza creşterii numărului de contaminări

Mihnea Tudor

Românii sunt pe primul loc ca număr de cazuri de COVID-19 în rândul turiştilor din Grecia

Mihnea Tudor

Unei femei i s-a făcut rău pe plaja Eforie Nord. Suspectă de coronavirus

Gloria Pascu

Mareea Verde atacă plajele din stațiunile de pe Litoral – turiștii, înspăimântați ce câte alge au venit la mal

Mihnea Tudor

Sute de mii de turiști pe Litoral, unde jandarmii, poliția și salvamarii nu mai prididesc să facă ordine și să de amenzi

Gloria Pascu

Eforie Nord: Tânăr salvat de la înec și apoi luat la bătaie pe mal – VIDEO

Mihnea Tudor

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »