Stare de urgenţă sanitară – Spania interzice circulaţia în timpul nopţii. Situația va dura 6 luni

Stare de urgenţă sanitară şi interzice circulaţia în timpul nopţii. Situația va dura 6 luni
Stare de urgenţă sanitară şi interzice circulaţia în timpul nopţii. Situația va dura 6 luni

Premierul spaniol Pedro Sanchez a anunţat duminică instituirea stării de urgenţă sanitară până la începutul lunii mai, care va fi însoţită de o interzicere a circulaţiei pe timpul nopţii în toată ţara, cu excepţia insulelor Canare, cu scopul de a opri al doilea val de Covid-19.

Potrivit deciziei guvernamentale, va fi instituită starea de urgență mai întâi pentru 15 zile, însă guvernul de la Madrid vrea să ceară aprobarea Parlamentului pentru o prelungire timp de șase luni, până în aprilie 2021.

“Situaţia pe care o traversăm este extremă”, a declarat Sanchez în alocuţiunea televizată, după Consiliul de miniştri.

Decizia a fost luată într-o ședință extraordinară de guvern, convocată de premierul Pedro Sanchez, după consultări intense cu liderii regiunilor autonome din Spania. De fapt, chiar regiunile autonome au cerut restricții noi pentru a stăvili epidemia.

Spania a depăşit săptămâna aceasta pragul de un milion de cazuri de Covid-19 şi se confruntă cu o creştere aparent incontrolabilă a pandemiei.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cazuri spaniainterdictii spaniaspaniaspania coronavirusstare de urgenta spania
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes