Stelian Ion, despre Secţia specială: Din biroul lui Liviu Dragnea au ieşit aceste idei. Misiune ratată!

Stelian Ion, ministrul Justiţiei, afirmă că Secţia specială şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea, în ciuda criticilor care i-au fost aduse încă de la înfiinţare, şi s-a ajuns la o anomalie. Desfiinţara Secţiei speciale, afirmă ministrul, nu înseamnă, însă, că magistraţii nu vor răspunde în viitor pentru eventualele lor fapte penale.

”Sunt multe priorităţi, una se referă la desfiinţarea Secţiei de investigare a infracţiunilor din justiţie, Secţia specială. Avem foarte multe argumente în acest sens (…) Trăgând linie, consider cu tărie că această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea, pentru că eu, personal, colegii mei, au fost mulţi magistraţi, de asemenea, şi unele entităţi internaţionale, am criticat de la bun început această Secţie, însă Secţia de investigare a infracţiunilor în justiţie avea marea şansă să dovedească contrariul, că este o secţie eficientă, că poate face lucruri astfel încât să servească intenţiilor declarate. Tragem linie şi vedem apeluri, căi de atac retrase în dosare foarte controversate, în mod nejustificat. Vedem 6 rechizitorii doar, în decurs de 2 ani de zile, de unde se voia o secţie care să intre în forţă. Au dat 1.067 casări, 6 declinări”, a declarat, marţi seară, la B 1 TV, ministrul Justiţiei, Stelian Ion.

Acesta afirmă că ideea a pornit din biroul lui Liviu Dragnea şi s-a ajuns la o anomalie.

S-au folosit de unele idei care cred că au fost bine intenţionate în primă fază, dar s-a distorsionat această idee de a avea un corp separat al magistraţilor procurori şi s-a ajuns la o anomalie, pur şi simplu. (…) De aceea, am văzut că nu a produs ceea ce dorea să producă şi anume, rechizitorii pentru cei care încalcă legea şi trebuie să privim adevărul în faţă. Uneori, din păcate, şi magistraţii încalcă legea”, a mai declarat ministrul.

Stelian Ion susţine că ”desfiinţarea acestei Secţii nu înseamnă că nu vor răspunde magistraţii pe viitor”.

”Este o idee falsă care se acreditează în spaţiul public. Dimpotrivă, magistraţii trebuie să răspundă.Mai e o chestiune, superimunitatea însăşi a lor, a procurorilor membri ai acestei Secţii pentru că nu se puteau ancheta decât unii pe alţii. Un coleg de birou era foarte puţin probabil să vină cu o soluţie în defavoarea colegului de birou”, a mai afirmat ministrul Justiţiei.

Acesta a precizat că, după desfiinţarea Secţiei, infracţiunile trebuie anchetate de procurori specializaţi:

”Este un principiu foarte important, care trebuie respectat. De aceea, infracţiunile de corupţie vor fi anchetate de DNA, infracţiunile care ţin de crimă organizată, mai puţin, în general nu sunt magistraţii implicaţi, vor fi anchetate de DIICOT, celelalte infracţiuni vor fi anchetate de Parchetul General, după competenţa dată de lege. Asta, din punctul nostru de vedere este un lucru pozitiv”, a mai precizat ministrul Justiţiei.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

desfiintare sectia specialastelian ion
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes