Stop defrișărilor ! Petiție online lansată de Lavinia Șandru. Semnează aici

17.12.2019
15:46

Lavinia Șandru, în caliate de președinte Inițiativa Ecologistă Europeană, a alansat o petiție online, care urmărește inițierea unei legi care să interzică pe 10 ani exploatarea masivă a masei lemnoase în România. Practic, prin această inițiativă se urmărește stoparea defrișărilor masive care au distrus pădurile în țara noastră.

Iată ce scris Lavinia Șandru în textul petiției:

”De când ne știm, ne raportăm, într-un fel sau altul, la pădure. Istoric, artistic, literar. Codru-i frate cu românul în doine și balade, în războaie, în rezistența din munți, în poeziile de dragoste, în viață.  Pădurile ne sunt și suflet, și plămâni.

20 milioane de metri cubi de lemn se taie anual, în mod ilegal. Ne tăiem singuri pădurile, dar nici măcar nu o facem pentru noi. Industria de prelucrare a lemnului este, de mult, falită. Stă pe butuci!

Cele mai multe tăieri neautorizate sunt pe proprietăți private. Aceste cantități uriașe de lemn se exportă ca lemn brut, cherestea. Ne chelim munții în beneficiul altora, care știu să-și apere propriile păduri. Noi le tăiem și le trimitem lor: trenuri întregi de bușteni. Zilnic, 40 ha de pădure se transformă în bani, de cele mai multe ori, negri.

Unui arbore îi trebuie între 20 și 100 de ani ca să devină ”lemn rotund”, adică materie primă în industria mobilei. Din 1990 încoace, România a tăiat mai mult de 400.000 ha de pădure, în valoare de peste 5 miliarde de euro. Pe cine îmbogățim? Pe noi, sigur nu!

Cerem să nu mai exportați lemn brut din România! Faceți o lege ca pentru o perioadă de 10 ani, să nu se mai taie decât lemnul strict necesar. Pădurea e o resursă regenerabilă. Haideți s-o regenerăm!

Cerem să întăriți instituțiile cu responsabilități în paza pădurilor și protecția parcurilor naționale!

Cerem să nu mai trimiteți pădurari la moarte sigură, în confruntarea cu hoții de lemn, mari sau mici!

Cerem să opriți tăierile ilegale de arbori!

Ne lăsați fără aer, iar fără noi, cei mulți, nici Dumneavoastră nu veți mai avea pe cine conduce. Domnilor guvernanți, opriți masacrul!

Semnează petiție urmărind linkul de mai jos: https://www.petitieonline.com/nu_mai_exportai_lemn_brut_din_romania_oprii_tierile_ilegale_de_arbori_ne_lsai_fr_aer?

VIDEO

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

export lemnlavinia sandrupetitie onlinepetitie online defrisaristop defrisarilorstop taieri
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes