Stormy Daniels, o actriţă şi realizatoare de filme X, a fost audiată timp de cinci ore marţi, când a prezentat fără perdea o întâlnire şi o relaţie sexuală pe care spune că le-a avut în 2006 cu actualul candidat la republicanilor la preşedinţie, în marja unui concurs de golf al celebrităţilor, în Nevada.
Ea a fost interogată joi timp de trei ore, o înfruntare tensionată, de către avocata lui Donald Trump, Susan Necheles, în care a negat că a minţit şi că a încercat să se îmbogăţească cu această poveste.
Această relaţie seuxală, pe care Donald trump o neagă, se află în centrul dosarului, deoarece, pentru a o trece sub tăcere, zece ani mai târziu, la sfârşitul campaniei prezidenţiale din 2016, fosta actriţă a primit 130.000 de dolari.
Suma a fost plătită de către avocatul personal al lui Donald Trump, Michael Cohen, în cadrul unui acord de confidenţialitate.
DOSAR ”FRANKENSTEIN”
Fostul preşedinte republican, primul în istoria Americii care compare penal, este judecat cu privire la ascunderea în conturile holdingului său, Trump Organization, a rambursării avocatului.
El este inculpat cu ptivire la 34 de delicte de falsificări contabile şi ar putea fi condamnat, în teorie, până la pedeapsa cu închisoarea.
Începâns de la 15 aprilie, Donald Trump, în vârstă de 77 de ani, este obligat să se aşeze aproape zilnic în sala de audieri din Manhattan şi să asculte dezbaterile, o obligaţie care-l împiedică să-şi facă campanie după bunul plac.
Acest proces ar putea fi singurul dintre cele patru proceduri penale în care este inculpat în care să fie judecat înaintea alegerilor de la 5 noiembrie.
La sorirea la tribunal, joi, el a denunţat un dosar “Frankenstein”, pe care ”nimeni nu-l înţelege”.
Apoi, în sala de audieri cu mobilier de lemn vechi şi lustre cu neon alb, Susan Necheles a încercat să o facă pe Stormy Daniels să dea înapoi, prezentând-o ca pe o femeie avidă de bani.
”Aţi ameninţat să-i faceţi rău din punct de vedere politic preşedintelui Trump dacă nu vă dădea bani pentru această poveste?”, a întrebat-o avocata, în timp ce Donald Trump era aşezat în faţa actriţei.
SCANDAL DEZVĂLUIT ÎN 2018
”Voiaţi să faceţi bani?”, ”voiaţi să faceţi mai mulţi bani, nu-i aşa?”, a insistat ea, subliniind că, după ce a negociat un acord de confidenţialitate cu Donald Trump, a povestit totul într-o carte – “Full disclosure” -, care i-a adus 800.000 de dolari, potrivit apărării.
Între timp, însă, scandalul a fost dezvăluir de ziarul de afaceri The Wall Street Journal, în 2018.
”Am ales securitatea”, i-a răspuns Stormy Daniels.
”Cea mai bună soluţie era să-mi protejez povestea printr-o urmă scrisă, pentru ca familia mea să nu fie în pericol”, a adăugat ea, referindu-se la acordul iniţial.
Duelul a continuat într-o atmsoferă tensionată.
”Aţi jucat în şi aţi realizat peste 150 de filme pornografice (…), deci aveţi multă experienţă în arta de a face reale relaţii sexuale false”, a tunat avocata.
”Despre asta nu am avut nevoie să scriu”, i-a replicat Stormy Daniels.
Marţi, actriţa nu a ascuns nimic despre întâlnirea sa, în 2006, cu magnatul în domeniul imobiliar, de la ”pijamaua de mătase sau satin” pe care acesta o purta în apartamentul său de hotel, la confidenţe despre soţia sa – ”nu dormim în aceeaşi cameră” şi până la faptul că nu a folosit nicoodată un prezervativ.
UN ”RAPORT DE FORŢĂ DEZECHILIBRAT”
Stormy Daniels a descris reacţia pe care a avut-o când l-a găsit, ieşind din sala de baie, pe miliardarul în vârstă de 60 de ani la acea vreme care o aştepta dezbrăcat în pat. ”Am simţit sângele părăsindu-mi mâinile”, a spus ea.
Ea nu s-a simţit ameninţată, dar a dat asigurări că intenţia omului de afaceri ”era destul de clară” şi că ”raportul de forţă era dezechilibrat”.
”Pentru că era în tricou şi boxeri, eraţi atât de bulversată încât să vrea să aveţi o relaţie sexuală cu el, pe care nu i-aţi putut-o refuza?”, a întrebat-o avocata.
Apoi a acuzat-o că ”aţi inventat totul, nu-i aşa?”.
Stormy Daniels şi-a menţinut versiunea.
La terminarea contrainterogatoriului, ea a ieşit din dală cu un aer sfidător, fără să-l privească pe Donald Trump.
Comenteaza cu profilul facebook