SUA, fără ambasador la București. Mesajul lui Zuckerman, înainte de a zbura către Washington

SUA, fără ambasador la București. Mesajul lui Zuckerman, înainte de a zbura către Washington
SUA, fără ambasador la București. Mesajul lui Zuckerman, înainte de a zbura către Washington

Ambasadorul SUA, Adrian Zuckerman, afirmă, miercuri, în ultima sa zi ca ambasador la Bucureşti, că îi va fi veşnic recunoscător preşedintelui Trump pentru că i-a acordat încrederea de a-l numi reprezentantul său şi al poporului american în România. 

De asemeneam Zuckerman  a. Ținut să-și exprime şi certitudinea că România este pe drumul cel bun şi că va deveni un lider al Europei.

”Îi voi fi veşnic recunoscător Preşedintelui Trump pentru că mi-a acordat încrederea de a mă numi reprezentantul său şi al poporului american în România. Sunt foarte mândru de ceea ce am realizat împreună, pe atâtea planuri, în puţin mai mult de un an cât am petrecut aici. Am avut parte de binecuvântarea de a cunoaşte mii de români din toată ţara. Românii sunt oameni calzi, grijulii şi muncitori, care îşi doresc şi merită o Românie mai bună. Sunt sigur că România este pe drumul cel bun şi că va deveni un lider al Europei”, afirmă Zuckerman, într-un mesaj pe Facebook.

El precizează că, deşi astăzi este ultima sa zi în calitate de ambasador, va continua să lucreze la consolidarea şi îmbunătăţirea relaţiei strânse dintre România su SUA.

”Vă mulţumesc tuturor şi vă doresc toate cele bune!”, își încheie diplomatul mesajul.

Joe Biden, noul preşedinte al SUA,  este învestit miercuri în funcţie, iar Donald Trump, care nu va asista la ceremonie, a plecat deja de la Casa Albă.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bucuresti mesaj ultima zi ambasador Zuckerman
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes