SUA părăsesc tratatul internaţional Cer Deschis. Rusia, acuzată că l-a încălcat frecvent

Statele Unite şi-au anunţat intenţia de a se retrage din tratatul internaţional Cer Deschis, iar decizia va intra în vigoare peste şase luni. Americanii invică faptul că Rusia a încălcat de mai multe ori prevederile acordului.

Tratatul Cer Deschis a intrat în vigoare în 2002 și este conceput pentru a spori încrederea și a asigura împotriva atacurilor. Tratatul – la care au aderat 35 de ţări, printre care şi România – permite survolul teritoriilor respective de către aeronave de observaţie neînarmate, precizează bbc.com.

Oficiali de rang înalt din administraţia SUA au precizat într-o discuţie cu un grup restrâns de reporteri că retragerea va respecta termenii tratatului. Unul dintre ei a afirmat că după un proces de revizuire care a durat şase luni ‘a devenit evident că nu mai este în interesul Americii să rămână parte a tratatului Cer Deschis’, deoarece Rusia încalcă acordul şi îl aplică în moduri care pot contribui la ameninţări militare la adresa Statelor Unite şi a aliaţilor lor.

SUA s-au retras anul trecut şi din Tratatul privind Forţele Nucleare Intermediare (INF) cu Rusia.

Tratatul Cer Deschis a fost propus iniţial de preşedintele american Dwight Eisenhower în 1955. Acordul a fost semnat în cele din urmă de Belarus, Belgia, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Canada, Cehia, Croaţia, Danemarca (inclusiv Groenlanda), Estonia, Finlanda, Franţa, Georgia, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Kazahstan, Letonia, Lituania, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, Regatul Unit, România, Rusia, Slovacia, Slovenia, Spania, Statele Unite, Suedia, Turcia, Ucraina şi Ungaria, începând din 1992, şi a intrat în vigoare în 2002.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

cer deschisretragere americanatratatul cer deschisus air force
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes