Subvenţia pentru partidele politice, micșorată semnificativ în 2021. Cîțu, mesaj pentru Marcel Ciolacu

Florin Cîţu, ministrul Finanţelor, anunţă tăierea cu un procent semnificativ a subvenţiei pentru partidele politice, în 2021, el transmiţându-i liderului PSD Marcel Ciolacu un mesaj legat de demisia din Parlament.

”Lucrez la bugetul pentru 2021 şi exact ca în 2020 voi propune economii REALE la bugetul de stat prin: tăierea cu un procent SEMNIFICATIV a subvenţiei pentru partidele politice şi în 2021”, anunţă Cîţu într-o postare pe Facebook.

El afirmă că în 2020, deşi an electoral, a tăiat subvenţia pentru partidele politice cu 30%.

”Marcel Ciolacu, aşa se fac economii substanţiale la bugetul pentru anul viitor. Nu prin pseudo-demisii din Parlamentul României”, scrie Cîţu, referindu-se la faptul că liderul PSD Marcel Ciolacu a anunţat că demisionează din Parlament în ultima zi de mandat pentru a nu beneficia de pensia specială, în condiţiile în care aceasta se acordă la cerere.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

bani pentru partidecitu mesaj ciolacusubventie partide politice
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes