Superliga: CS Universitatea Craiova a învins CFR Cluj, pe ”Ion Oblemenco”

Echipa CS Universitatea Craiova a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 2-0, formaţia CFR Cluj, într-un meci din etapa a 25-a a Superligii.

În minutul 18 al meciului de pe stadionul Ion Oblemenco, oaspeţii de la CFR au marcat un gol, prin Deac, însă arbitrul Marcel Bîrsan a anulat reuşita clujeanului pentru ofsaid.

Craiovenii au deschis scorul prin Andrei Ivan, care a înscris din lovitură liberă în minutul 67. Atacantul oltenilor a reuşit dubla în minutul 86, când a reluat în plasă o pasă excelentă primită de la Alexandru Creţu. În minutul 90 clujenii au solicitat un penalti pentru un henţ al lui Ndong, dar după consultarea VAR, arbitrul Marcel Bîrsan nu a acordat nimic.

CS Universitatea Craiova a adunat 44 de puncte şi se află pe locul 5 în Superligă, la egalitate cu FCSB, în timp ce echipa campioană, CFR Cluj, rămâne pe locul secund, cu 50 de puncte.

CSU CRAIOVA: L. Popescu – Vătăjelu, Gjoko Zajkov, Raul Silva, Basilio Ndong – Mateiu, Screciu (Nistor 60) – Işfan (Al. Creţu 60), Cîmpanu (Sala 90), Ivan – Markovic (Koljic 72). ANTRENOR: Eugen Neagoe

CFR CLUJ: Scuffet – Cr. Manea, Yuri Matias, Burcă, Camora – Bordeianu (Muhar 68), Boateng (Janga 82), C. Deac (Cvek 68) – Krasniqi (Malele 81), Yeboah (Petrila 74), Birligea. ANTRENOR: Dan Petrescu

Cartonaş galben: Cr. Manea 66

Arbitri: Marcel Bîrsan – Mihai Marica, Imre-Laszlo Bucsi – Marian Barbu

Arbitri VAR: Horia Mladinovici – Andrei Antonie

Observator: Dan Berbecaru

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

u craiova - cfr cluj scoruniversitatea craiova - cfr cluj rezultat
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes