Ieri seară, penultima parte a preselecțiilor de la Chefi la cuțite a adus farfurii îndrăznețe, dar și preparate clasice, într-o ediție a show-ului culinar care a fost lider de audiență pe toate targeturile. În această seară, preselecțiile ajung la final, iar bootcamp-ul debutează în forță, cu o probă complicată.
”Panică”, ”Acel cuvânt ne-a cam înghețat pe toți” și ”Mi-a picat cerul în cap” au fost doar câteva dintre reacțiile concurenților la auzul provocării primite.
În această seară, la Chefi la cuțite, preselecțiile sezonului 11 ajung la final. Va fi un final cu o surpriză de proporții pentru Chef Florin Dumitrescu: soția și cele două fiice vin în platoul show-ului culinar să gătească o rețetă… ce a născut discuții aprinse în bucătăria de acasă a juratului.
”Vrem să-i facem o surpriză lui Florin, pentru că Mia și Ava nu au fost niciodată în platou în această ipostază. Uitându-se la televizor, fetele au văzut că în toate sezoanele au venit mulți copii și și-au dorit foarte mult să vină și ele. Așa că i-am spus lui Florin că am un eveniment la care trebuie să particip după ce iau fetele de la școală. Dar noi am venit aici, fără ca el să știe. M-a și sunat și a trebuit să ies afară să vorbesc, ca nu cumva să audă gălăgia din patou și să-și dea seama”, a povestit Cristina Dumitrescu.
Dacă până la momentul jurizării, Cristina a reușit să păstreze secretul acestei vizite, ediția de diseară le va dezvălui telespectatorilor ce va avea de spus Chef Dumitrescu despre creația culinară a familiei sale și cum va decurge întâlnirea neașteptată din platoul Chefi la cuțite.
Tot în această seară, finalul preselecțiilor mai aduce o surpriză pentru Chefi: Bie și mama sa, Micky, fostele concurente de la America Express, își încearcă forțele într-o nouă misiune – desăvârșirea unui preparat culinar în bucătăria Chefi la cuțite.
”Noi am venit să-l surprindem pe Cătălin Scărlătescu, cel care ne-a fost coleg în aventura de la capătul lumii și care cred că s-ar bucura foarte tare să ne vadă din nou. Cea mai tare parte este că mama nu știe exact ce gătim”, a dezvăluit Bie. ”Da, e pentru prima dată când aud rețeta și nici măcar nu-mi dau seama dacă e corectă sau nu”, a adăugat Micky. Cum se vor descurca fetele și care va fi reacția lui Chef Scărlătescu telespectatorii vor afla în ediția de diseară a show-ului culinar.
Finalul preselecțiilor va fi urmat de începutul etapei cruciale în formarea echipelor: bootcamp-ul. Cei care au trecut de preselecții intră în focurile testelor eliminatorii. Iar prima probă le va da bătăi de cap concurenților. ”Panică” și ”Mi-a picat cerul în cap” au fost doar câteva dintre reacțiile lor la auzul provocării primite. Chefii au planuri mari – fiecare dintre cei trei ași ai gastronomiei este hotărât să identifice concurenții cei mai potriviți pentru echipa sa ideală. ”Am așteptări foarte mari. Avem câțiva bucătari foarte buni. Și foarte mulți participanți amatori talentați, care pot ajunge în echipe”, a spus Chef Dumitrescu. ”Azi ne întâlnim cu acel moment critic – dacă nu reușești să-l vezi, în marea aceasta de oameni, pe acel concurent sclipitor pe care trebuie să-l iei la tine în echipă, îl pierzi”, a declarat Chef Scărlătescu. ”Vreau să văd cât de inventivi sunt. Dar le voi urmări și comportamentul: dacă se ajută unul pe altul, dacă vorbesc între ei… Voi fi cu ochii pe ei, atent la fiecare detaliu”, a dezvăluit Chef Bontea. Sunt 140 de participanți și doar 18 locuri disponibile! Cine nu rezistă, pleacă acasă! În ediția show-ului culinar difuzată de Antena 1 și pe AntenaPLAY, în această seară, de la 20:30, telespectatorii vor urmări începutul acestei etape de foc.
Difuzată de Antena 1 aseară, în intervalul 20:29 – 23:41, ediția de aseară Chefi la cuțite a fost lider de piață pe toate segmentele de public. Emisiunea a obținut, pe tronsonul publicului comercial cu vârsta cuprinsă între 21 și 54 de ani, o audiență medie de 8.4 puncte de rating și o cotă de piață de 26.6%, în timp ce următorul clasat, Pro TV, înregistra 4.9 puncte de rating și o cotă de piață de 15.6%. Și la orașe, emisiunea a fost prima opțiune a telespectatorilor, cu 8 puncte de rating și 20.8% cotă de piață, Kanal D situându-se pe locul secund, cu 5 puncte de rating și 12.9% cotă de piață. Chefi la cuțite și-a menținut supremația și la nivel national, obținând 7.6 puncte de rating și 19.7% cotă de piață, în timp ce Pro TV a înregistrat 5.6 puncte de rating și 14.6% cotă de piață. În minutul de aur 21:36, emisiunea a fost urmărită de peste 1,7 milioane de telespectatori. Totodată, Antena 1 a fost lider de audiență pe interval orar prime time (19:00-23:00), obținând, pe tronsonul publicului comercial, 7.1 puncte de rating și 22.3% cotă de piață, în timp ce Pro TV a înregistrat 6.5 puncte de rating și 20.4% cotă de piață. Antena 1 și-a păstrat supremația în prime time și pe segmentul urban, cu 6.9 puncte de rating și 17.3% cotă de piață, postul de pe locul secund, Pro TV, obținând 6.4 puncte de rating și 15.9% cotă de piață.
Comenteaza cu profilul facebook