În cursul săptămânii viitoare, rocada guvernamentală urmează să aibă loc, partidele din coaliţie sperând ca cel târziu joi să fie instalat noul Executiv condus de preşedintele PSD Marcel Ciolacu, au precizat surse politice. Schimbarea va avea loc indiferent de deznodământul grevei din educaţie, au mai precizat sursele citate. Astfel se reiau discuţiile privind noua structură a Executivului, care ar urma să conţină 18 ministere dar şi dacă UDMR va face parte din viitorul Executiv.
PNL şi PSD se pregătesc pentru momentul rotaţiei premierilor în cadrul coaliţiei de guvernare, după mai multe amânări datorate grevei din sistemul de educaţie. Astfel, potrivit unor surse politice, rocada guvernamentală ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, iar cel târziu joi să fie instalat noul Executiv.
Dacă până acum anunţul deciziei premierului Ciucă privind depunerea mandatului a fost amânat din cauza tensiunii provocate de greva din învăţământ, procedurile ar urma să fie demarate indiferent dacă greva din educaţie se încheie sau nu.
Se păstrează decizia privind reducerea numărului de ministere la 18, potrivit deciziei coaliţiei, iar partidele umează să decidă cum îşi împart portofoliile dar şi dacă UDMR va rămâne în Guvern, în condiţiile în care se doreşte preluarea portofoliilor deţinute de cei de la UDMR, ministerele Mediului şi Dezvoltării. Liderii UDMR se reunesc, vineri, într-o şedinţă a conducerii, pentru a analiza variantele pe care le are la dispoziţie.
PSD şi PNL urmează să aibă şi şedinţe ale forurilor de conducere, imediat după declanşarea rotativei. Negocierile dintre cele două partide fie vor merge pe respectarea protocolului fie se va negocia fiecare minister în parte, fără să se mai ţină cont de înţelegerea iniţială.
Comenteaza cu profilul facebook