Sute de membri ai unui trib din Amazon au sechestrat șase persoane pentru a li se înapoia șeful, mort de Covid

Evenimentul s-a petrecut în jungla amazoniană din Ecuador. Până la urmă, tribul i-a eliberat pe cei șase prizonieri, în schimbul rămășițelor liderului lor, care a murit de coronovirus, au anunțat oficiali ai guvernului.

Doi polițiști, doi soldați și doi civili au fost răpiți de băștinași joi, în satul Kumay, în apropierea graniței cu Peru. Șeful tribului lor, care a murit după ce a fost infectat cu Covid-19, a fost înmormântat în conformitate cu directivele de sănătate ale autorităților, dar rămășițele au fost în cele din urmă exhumate și returnate tribului.

Ministrul de interne, Maria Paula Romo, a declarat pe Twitter că „cetățenii eliberați” au fost supuși unor examinări medicale după ce au fost reținuți în provincia Pastaza, în jungla Amazon din sud-estul Ecuadorului. “Mulțimea care i-a sechestrat pe cei șase a fost estimată la aproximativ 600”, a adăugat ministrul, adăugând că negocierile pentru eliberarea ostaticilor au fost conduse de șeful poliției, generalul Patricio Carrillo.

Cu peste 61.000 de cazuri de contaminare, inclusiv în jur de 4.800 de morți, Ecuador (17,5 milioane de locuitori) este una dintre țările cele mai afectate de pandemia din America Latină.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

amazonamazoniatrib amazonia
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes