Sute de mii de turiști pe Litoral, unde jandarmii, poliția și salvamarii nu mai prididesc să facă ordine și să de amenzi

Aproape 200.000 de turiști au invadat plajele Litoralului românesc, în acest week-end, uitând existența virusului și se distrează, ignorând măsurile de protecție.

De la Năvodari la Vama Veche, plajele de pe litoral sunt arhipline. Sunt temperaturi caniculare, de peste 30 de grade Celsius, iar apa mării are 26 de grade Celsius, condiții tocmai bune pentru scăldatul în valuri. Însă, cu excepția zonelor de golf, unde este mai adăpost, vântul, destul de puternic, dă bătăi de cap, mai ales salvamarilor. Deși pe toate plajele de pe litoral este arborat steagul roșu, care interzice scăldatul în mare, turiștii ignoră avertismentele salvamarilor, spune șeful salvamarilor din sudul litoralului, Vasile Borteș, citat de evz.ro.

Duminică dimineață, un tânăr, de 20 de ani, din Iași, a fost cu greu scos din valuri, de salvamarii din Olimp, în ajutorul cărora au sărit mai mulți turiști și au făcut un lanț uman. O echipă medicală SMURD a ISU Dobrogea a încercat să îl resusciteze aproape o oră. În ciuda eforturilor depuse, medicii au fost nevoiți sa declare decesul. Din cauza efortului uriaș, un salvamar, epuizat, abia a reușit să ajungă la mal din cauza valurilor înalte.

Turiștii îi ignoră pe salvamari

Dacă în sudul litoralului, salvamarii sunt ajutați de turiști, în Mamaia și Constanța, șeful salvamarilor, Gabriel Culea, spune că, pentru scoaterea turiștilor neascultători, apelează la ajutorul jandarmilor. Pe lângă faptul că îi ignoră pe salvamari, odată ajunși pe litoral, turiștii uită și de măsurile de protecție. Plajele din Mamaia, Eforie Nord și Costinești sunt arhipline. Cu mici excepții, distanțarea fizică este inexistentă, oamenii stau șezlong lângă șezlong, iar în apa mării se scaldă înghesuiți.

„Distanțare fizică? Nu există să ceva. N-am văzut așa ceva, securitate sanitară. Pe plajă nu-i niciun jandarm să întrebe, să stea la o distanță corespunzătoare unul față de celalalt. Nu există așa ceva”, comentează un turist de o plajă din sudul stațiunii Mamaia, conform sursei citate. Iar o turistă își permite chiar să glumească despre virusul ucigaș. „Adică dacă e să-l iau, îl iau de oriunde, nu trebuie să vin la mare să-l iau”, râde ea.

Speriați de numărul mare și valoarea ridicată a amenzilor, șefii teraselor și cluburilor de pe litoral se conformează și, la ora 23,00 își închid unitățile. La Costinești și la Vama Veche, pentru îndepărtarea tinerilor care nu au vrut să părăsească terasele sau cluburile, și au protestat, a fost nevoie de intervenția jandarmilor.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes