Sute de milioane de lei vor ajunge la bugetul de stat după schimbarea legislației pe jocuri de noroc

Jocuri de noroc în sală de jocuri

Jocuri de noroc în sală de jocuri

PNL a transmis, sâmbătă, că modul în care funcţionează piaţa jocurilor de noroc se va schimba fundamental, după aplicarea normelor prevăzute în ordonanţa aprobată de Guvern. Contribuţiile plătite de firmele din domeniu vor aduce bugetului de stat un plus de 132 milioane lei pentru restul anului în curs şi 450 milioane lei pentru întreg anul următor.

”Modul în care funcţionează piaţa jocurilor de noroc se va schimba fundamental, după aplicarea normelor cuprinse în reforma propusă de Ministerul Finanţelor, condus de liberalul Marcel Boloş. Contribuţiile care vor fi plătite de companiile din acest domeniu vor fi majorate, urmând să aducă bugetului de stat un plus de 132 milioane lei pentru restul anului în curs şi 450 milioane lei pentru întreg anul următor”, a transmis, sâmbătă, PNL; într-un comunicat de presă postat pe pagina oficială de Facebook.

Astfel, conform liberalilor, cu 30% din aceşti bani vor fi finanţate programe de prevenţie şi tratare a dependenţei.

”Ca noutate legislativă, pentru securizarea veniturilor bugetare, companiile din domeniu vor fi obligate la contractarea unei poliţe de asigurare care să garanteze plata taxelor şi a impozitelor datorate. Pentru a putea activa în România, operatorii din această piaţă trebuie să aibă sediul social în ţară şi să se înscrie într-un registru care va fi disponibil online. Astfel, vor fi mai uşor de găsit informaţiile despre operatori, licenţele pe care le deţin şi sediile pentru care au autorizaţie de derularea a acestor activităţi”, a mai transmis PNL:

Mai mult, va fi interzisă vânzarea de băuturi alcoolice în incinta sălilor în care se desfăşoară jocurile de noroc: ”Potrivit ministrului de Finanţe Marcel Boloş, această reformă are scopul protejării jucătorilor vulnerabili, a creşterii veniturilor bugetare, dar şi a aducerii de mai multă ordine şi transparenţă în cadrul legal în care funcţionează companiile de jocuri de noroc”m, au mai transmis liberalii.

Executivul a aprobat, joi, ordonanţa de urgenţă care reglementează domeniul jocurilor de noroc

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes