Tânăr, salvat de pe Ceahlău, după ce fusese părăsit de colegi

Un tânăr din Iași, plecat să facă o drumeție pe Ceahlău, a trăit momente dramatice, după ce prietenii cu care se însoțise l-au părăsit la lăsarea întunericului, el fiind epuizat și ne mai putând continua traseul.

Un grup de tineri a pornit într-o excursie pe Ceahlău weekendul trecut, numai că, la un moment dat, pe drumul de întoarcere (un traseu lung, de 7 kilometri, de la Vârful Toaca spre Durău), pe unul dintre ei l-a ajuns oboseala. Epuizat fizic, dar mai ales psihic, tânărul n-a mai putut continua drumul, însă cu adevărat șocantă este decizia celorlalți, care l-au părăsit, lăsându-l singur în pădure!

Chemați prin apel la 112, salvamontiştii l-au găsit pe turistul echipat necorespunzător și abandonat de amicii săi într-o stare de epuizare avansată şi început de hipotermie.

”În lipsa unui echipament adecvat, problemele medicale existente şi frigul şi-au spus repede cuvântul. În jurul orei 19.00, au apărut primele semne de epuizare, iar odată cu lăsarea serii, frigul s-a accentuat. În zona Chica Fântânele, tânărul nu a mai putut sa meargă”, a comunicat Serviciul Salvamont Neamţ.

Nu ar fi supravieţuit peste noapte

”Grupul din care făcea parte a decis, împreună cu el, să rămână acolo singur în aşteptarea echipei Salvamont, care fusese alertată prin 112. O greşeală şi o atitudine greu de înţeles pentru mulţi”, a declarat Raul Papalicef, şeful Salvamont Neamţ.

Salvamontistul este convins că, „în starea în care a fost găsit şi la cât de repede a cedat termic, nu ar fi supravieţuit peste noapte. Murea până dimineaţă! Sperăm să fi înţeles mai mult din această experienţă, atât el, cât mai ales cei din grupul care au hotărât să-l abandoneze în noapte, fără lumină, apă, haine de protecţie şi fără suport psihic”.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

drumetie ceahlausalvamont neamtsalvare de pe muntesalvat de salvamonttanar iasi parasit
Gloria Pascu
Gloria Pascu este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, acoperind o varietate de domenii, de la politică și justiție, la actualitate, lifestyle, știri externe sau sport, cu o experinta de peste 5 ani, în branșă.

Alte stiri de interes