Tanczos Barna, despre împușcarea urșilor agresivi: Vorbim despre intervenții în intravilan, nu în habitatul natural

Tanczos Barna, despre împușcarea urșilor agresivi: Vorbim despre intervenții în intravilan, nu în habitatul natural
Tanczos Barna, despre împușcarea urșilor agresivi: Vorbim despre intervenții în intravilan, nu în habitatul natural

Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a afirmat, joi seară, la B1 TV, că intervenţia rapidă în cazul urşilor agresivi vizează zona intravilană, locuită de oameni, nu habitatul natural al animalului, de aceea nu poate fi vorba despre vânătoare.

”Trebuie să subliniem că vorbim de intervenţii în intravilan, în zona locuită de oameni, nu intervenţie în habitatul natural al ursului şi în niciun caz nu putem vorbi de vânătoare, pentru că intervenţia rapidă se referă strict la exemplarul care e în localitate, care atacă şi creează probleme, care e în gospodăria omului. Propunem ca intervenţia să fie făcută strict de personalul tehnic al asociaţiei de vânătoare care, în principiu, trebuie să aibă un contract de prestări servicii cu o autoritate publică locală”, a declarat Tanczos Barna.

Acesta a explicat că intervenţia va fi graduală: ”E trecut în proiectul de OUG că dacă e prima dată când ursul e văzut în localitate sau reprezintă un pericol direct, ursul trebuie alungat. Dacă se poate, ursul trebuie tranchilizat şi relocat. Dacă cele două metode nu pot fi puse în practică sau ursul revine în minute, ore în localitate sau nu se poate apropia personalul pentru a-l tranchiliza şi exemplarul e în gospodărie, e agresiv, a omorât animale, atunci intervenţia să fie cu armă letală”, a mai explicat ministrul Tanczos Barna.

Acesta exclude ideea că această intervenţie se va transforma în vânătoare.

“Se va interveni doar în intravilan, doar pentru eliminarea unui risc şi nu se va duce nimeni acolo dacă nu e un apel 112 şi dacă cineva nu ne pericol”, a mai declarat ministrul.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

impuscare usriintravilanMinistrul Mediuluinu habitat naturalTanczos Barna
Daniela Arnautu

Alte stiri de interes