În cadrul unei reuniuni care a avut loc la Bruxelles, miniştrii europeni au adoptat în mod oficial cele zece acte legislative care alcătuiesc Pactul privind migraţia şi azilul, acesta urmând să se aplice, în esenţă, în 2026.
Totuşi, Ungaria şi Polonia au votat împotriva întregului pachet, iar ţări precum Austria şi Slovenia s-au opus anumitor părţi, potrivit DPA.
Noul pachet de legi este produsul mai multor ani de dezbateri aprinse şi a fost criticat atât de cei care doresc să reducă imigraţia, cât şi de activiştii care vor să faciliteze intrarea persoanelor în UE.
Statele membre vor avea la dispoziţie doi ani pentru a stabili proceduri la frontieră pentru a reţine anumite tipuri de solicitanţi de azil în timp ce aceştia sunt verificaţi şi pentru a-i trimite înapoi pe cei care nu îndeplinesc condiţiile necesare.
Ţările care sunt copleşite de cereri vor putea cere trimiterea solicitanţilor în alte ţări ale UE.
Comenteaza cu profilul facebook