Parlament, președinție

TAXĂ pe acţiunile de despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale şi morale, în urma vătămărilor corporale sau psihice


Senatul a adoptat marţi un proiect de lege iniţiat de către deputaţii PNL Gabriel Andronache şi Ioan Cupşa, prin care acţiunile şi cererile care se referă la despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale şi morale ce decurg din vătămări ale integrităţii fizice şi psihice sunt taxate cu 100 de lei. Iniţiativa a fost adoptată cu 116 de voturi „pentru”, zero „împotrivă” şi 12 abţineri, notează news.ro.

Propunere legislativă pentru completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.80/2013 privind taxele judiciare de timbru

”Acţiunile şi cererile având ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din vătămări ale integrităţii fizice şi/sau psihice se taxează cu 100 lei”, prevede proiectul de lege adoptat de către Senat.

Expunerea de motive

Deputaţii PNL arată, în expunerea de motive că: „Este unanim acceptat că dreptul de acces la justiţie nu poate fi un drept absolut, ci unul care poate implica limitări, cât timp acestea sunt rezonabile şi proporţionale cu scopul urmărit. Or, faţă de aprecierile persoanei vătămate, care pot fi subiective, limitările sunt date de hotărârile pronunţate de instanţele de judecată, singurele abilitate să judece, potrivit principiului proporţionalităţii şi a altor principii de drept, care este importanţa şi valoarea drepturilor lezate”.

Iniţiatorii mai spun că: „Întrucât în actuala legislaţie privind taxele judiciare de timbru este reglementat accesul la justiţie pentru acţiunile privind stabilirea şi acordarea de despăgubiri pentru daunele morale aduse onoarei, demnităţii sau reputaţiei unei persoane fizice prin plata unei taxe de 100 lei, considerăm că prejudiciile cauzate prin vătămările aduse integrităţii fizice şi/sau psihice ale persoanelor au o însemnătate cel puţin egală cu cele dintâi menţionate, astfel încât se impune, cu necesitate, ca acţiunile şi cererile având ca obiect despăgubiri civile pentru prejudiciile materiale şi morale decurgând din vătămări ale integrităţii fizice şi/sau psihice trebuie să fie taxate cel mult similar, respectiv cu 100 de lei”.

Iniţiativa legislativă a fost adoptată de Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaţilor.

Alte știri de interes

Viza de lungă şedere pentru detaşare | Lege aprobată de Klaus Iohannis

Gloria Pascu

Iohannis: Nu ar fi existat se pare bani pentru majorarea pensiilor nici în condiţiile în care nu am fi avut această epidemie şi criză economică. E regretabil că PSD nu a înţeles nimic de aici şi continuă să dea impresia că s-ar fi putut mai mult

Mihnea Tudor

Proiect de lege: Schimbări fundamentale pentru alegerile parlamentare de pe 6 decembrie

Saghin Cristian

USR a depus un proiect de lege prin care votul Diasporei la parlamentare se desfăşoară timp de două zile

Mihnea Tudor

PSD a reintrodus, printr-un amendament, creşterea pensiilor cu 40% şi mărirea salariilor profesorilor în acest an şi nu din 2021, aşa cum a propus Guvernul

Mihnea Tudor

O lege CRUNTĂ votată de PSD, PMP și UDMR desființează sute de firme care fac comerț cu motorină. Biriș: Lege cu dedicație

Mihnea Tudor

Iohannis: Țara noastră a controlat epidemia, ”până când PSD a tărăgănat adoptarea legii carantinei”.

Mihnea Tudor

Șerban Nicolae și-a dat demisia de la șefia Comisiei Juridice a Senatului

Saghin Cristian

Dezastru pentru PSD, iar Alfred Simonis critică pe toată lumea: Parlamentari cumpărați la bucată

Saghin Cristian

Acest site folosește cookies. Nu colectăm date personale. Acceptă »