Termenul pentru ridicarea voucherelor după vaccinare a fost prelungit

Termenul de ridicare a voucherelor pentru cei care se vaccinează cu schema completă a fost prelungit, miercuri, de la 60 de zile la 6 luni prin ordin al ministrului Sănătăţii.

Decizia vine după ce în mai multe centre din ţară s-a semnalat lipsa voucherelor, iar autorităţile recunosc că există întârzieri în livrarea acestora. Ministerul Sănătăţii anunţă că bugetul pentru vouchere, suplimentat în octombrie cu 13,8 milioane de lei.

”Ministerul Sănătăţii a prelungit termenul de ridicare de la centrele de vaccinare a tichetelor de masă acordate pentru persoanele cu schema completă de vaccinare de la 60 de zile la 6 luni, printr-un Ordin al ministrului interimar al Sănătăţii, Cseke Attila”, a transmis, miercuri seară, Ministerul Sănătăţii, printr-un comunicat de presă.

Sursa citată a precizat că măsura a fost luată pentru continuarea activităţii de vaccinare în condiţii optime, dar şi din cauza apariţiei unor întârzieri în livrarea tichetelor pentru populaţie.

În luna septembrie 2021, Ministerul Sănătăţii a stabilit metodologia de acordare a alocaţiei de hrană sub forma tichetelor de masă, persoanelor care se vaccinează cu schema completă de vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2.

Conform acesteia, persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 cu schema completă beneficiază de o alocaţie de hrană în valoare de 100 lei, sub forma a 5 tichete de masă.

”În luna octombrie 2021, ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, a aprobat suplimentarea fondurilor pentru achiziţia tichetelor de masă cu suma de 13,8 milioane de lei”, a mai transmis MInisterul Sănătăţii.

În 27 octombrie, premierul interimar Florin Cîţu anunţa că va fi suplimentat bugetul pentru acordarea voucherelor pentru peroanele care se vaccinează.

În legătură cu persoane care s-au vaccinat, la maratonul din Capitală sau în alte zone şi nu au primit aceste vouchere, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare Valeriu Gheorghiţă afirma că vor fi primite în perioada următoare.

ÎNtre timp, în tot mai multe centre din ţară autorităţile anunţă că nu mai există vouchere pentru cei care s-au vaccinat.

Comenteaza cu profilul facebook

Distribuie articolul:

termen ridicare vouchere VAUCHERE VACCINARE vouchere vaccinare
Mihnea Tudor
Mihnea Tudor este unul dintre jurnaliștii care publică articole pe site-ul stiripescurt.ro, cu o experiență de peste 7 ani în presa, pe domenii diverse, de la politica, externe, eveniment, sport etc.

Alte stiri de interes